Comunicat de Presa - Noua Casa
Data publicarii: 29-07-2020 | Finante-BanciGuvernul a adoptat și ultimele modificări în ceea ce privește vechiul program „Prima Casă” de care au beneficiat până în acest an sute de miii de familii. Modificările se referă în mod special la pragul de creditare dar și la cele două tipuri de categorii de credite care vor intra din acest an în repertoriul acestui program.
Astfel, se vor acorda două tipuri de credite pentru locuințe noi, termen prin care înțelegem orice locuință recepționată la terminarea lucrărilor cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului pentru cumpărare dar și locuințele care au fost supuse unor lucrări de consolidare și/sau reducerii riscurilor seismice, recepționate de asemenea cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat de stat.
Avem astfel două opțiuni, una de a accesa credite de până la 140.000 euro pentru care se va percepe un avans de 15% pentru care se va acorda garanția de stat de 60% respectiv credite de până la 70.000 euro cu avans de 5% garantate de stat în proporție de 50%.
Astfel, avansul de 15% și garanția de stat de 60% vor fi aplicate doar creditelor accesate pentru achiziționarea locuințelor noi ale căror prețuri depășesc pragul de 70.000 euro, până la pragul maxim de 140.000 euro, inclusiv.
Pentru locuințele vechi, locuințe care au fost recepționate cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat de stat, condițiile rămân neschimbate, la fel ca și în cazul programului „Prima Casă” derulat până în acest an. Guvernul a încercat astfel să completeze o serie de alte măsuri anticiclice luate în această perioadă de criză precum MM Invest, IMM Leasing si IMM Factoring, toate măsuri de relansare economică prevăzute în planul național de Investiții.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii