Studiu PwC România despre evoluția pieței de capital
Data publicarii: 15-04-2020 | EconomiePotrivit studiului ”Multiplii de evaluare ai Bursei de Valori București și ai pieței locale de M&A” realizat de către PwC BVB a pierdut de la începutul acestui an, cu precădere ca urmare a știrilor privind Coronavirus și toată criza generată de pandemie, 34% din capitalizarea bursieră, adică 13 miliarde de euro. Dacă anul trecut s-au înregistrat cele mai bune performanțe din ultimul deceniului cu o creștere de 23,4%, scăderea din acest prim trimestru a anulat acea creștere.
În contextul pandemiei de Covid-19, s-a înregistrat o scădere de 25% și a indicelui principal al bursei BET, indice care anul trecut avea parte de asemenea de o creștere spectaculoasă de 35,1%. După un avans de 46,9%, a scăzut și indicele BET-TR, indice care cuprinde celemai tranzacționate acțiuni la bursă.
”Contextul actual de COVID-19 a avut impact direct asupra evoluției pieței de capital, ca urmare a temerilor investitorilor referitoare la pandemie. Pe fondul deprecierii masive a acțiunilor, constatăm că în luna martie 2020, atât volumul, cât și valoarea tranzacționată prezintă o creștere de aproximativ două ori comparativ cu luna decembrie 2019. Câștigul obținut pe piața de capital a fost analizat prin compararea performanței BET și BET-TR cu evoluția obligațiunilor de stat, iar din analizele noastre, realizate în perioada 1 ianuarie 2012 – 30 martie 2020, a rezultat că randamentul pieței de capital se situează peste cel al obligațiunilor. Acest câștig suplimentar pe termen lung vine să compenseze tocmai riscuri mai mari asumate de investitorii de pe piața de capital”, a declarat Sorin Petre, Partener PwC România.
Toate aceste scăderi nu dăunat însă în mare măsură indicii pieței de capital care în primul trimestru al anului au înregistrat câștiguri de 4,8% în cazul BET respectiv 13,9% în cazul BET-TR, mult peste câștigurile generate de obligațiunile guvernamentale.
”România intră în criza COVID-19 după o perioadă de nouă ani consecutivi de creștere economică. Se preconizează un recul al economiei românești în acest an, iar gradul de severitate va depinde de durata dar și de intensitatea crizei medicale. Această evoluție se va reflecta și pe piața de capital. Cea mai slabă performanță a BVB din ultimii 13 ani a fost înregistrată în 2008, când, pe fondul recesiunii, nivelul capitalizării bursiere a fost de 46 miliarde lei, de aproape 4 ori mai mică comparativ cu nivelul de maxim înregistrat în 2019”, a arătat Ileana Guțu, Senior Manager PwC România.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii