Analiza Deloitte: 2020, an dificil pentru piata de fuziuni si achizitii
Data publicarii: 08-04-2020 | EconomiePotrivit specialiștilor de la Deloitte România, în primul trimestru al acestui an au fost înregistrate 19 tranzacții pe piața de fuziuni și achiziții locală, cu 4 mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Estimările plasează aceste tranzacții la o sumă cuprinsă între 600 și 750 milioane de euro în acest prim trimestru, cu mult peste cele maxim 300 milioane euro vehiculate în T1 2019. Din totalul acestor tranzacții, pe de altă parte, doar patru au fost anunțate în luna martie, lună care coincide și cu drecretarea stării de urgență pe tot teritoriul țării, situație care a impus și o serie de restricții în contextul pandemiei cauzate de virusul Covid-19. Aceste patru tranzacții sunt cele ale căror valori au fost comunicate, existând totodată o tendințăa jucătorilor de pe această piață de a nu anunța valorile,una care devine din ce în ce mai accentuată.
„Din păcate, traversăm o perioadă fără precedent, guvernată de incertitudini pe toate planurile, iar așteptările noastre pentru sectorul de M&A nu pot fi decât în zona negativă. Totul va depinde de când și cum se va trage linia”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, Partener Corporate Finance, Deloitte România.
Perspectivele pe întregul an nu sunt însă la fel de pozitive precum creșterea semnalată până la declanșarea stării de urgență, ba chiar dimpotrivă. Cât privește tranacțiile importante din aceste prime trei luni, semnalăm preluarea de către dezvoltatorul ceh CPI Property Group SA a unui pachet minoritar din acțiunile celui mai important proprietar de clădiri de birouri de la noi și din Polonia, Globalworth. Trebuie să amintim de asemenea transferul a peste 40 de zăcăminte ofshore de țiței și gaze realizat de către Petrom OMV către Dacia Petroleum ori, preluarea de către The Brink Company a operațiunilor cu numerar ale companiei G4S din Marea Britanie, preluare care a inlcus 14 piețe, inclusiv România.
Anul trecut, piața de achiziții și fuziuni a a avut o valoare de 337 milioane de euro în România dacă e să ne luăm după cifrele comunicate respectiv, o valoare de aproape 750 milioane euro dacă luăm în calcul estimările care cuprind și fuziunile și achiziții cu valori nedeclarate. Numărul total de tranzacții a fost de 19 dintre care doar patru cu valoare comunicată.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii