Societe Generale European Business Services se extinde în cadrul parcului West Gate
Data publicarii: 15-05-2019 | EconomieSociete Generale își extinde pentru a șaptea oară spațiul deținut în cadrul parcului de afaceri West Gate din vestul capitalei deținut de Genesis Property. Cea de-a șaptea extindere consecutivă a contractului de închiriere pentru spații de birouri va adăuga un plus de 2600 de metri pătrați, spațiul total închiriat de compania franceză ajungând astfel la 19.500 metri pătrați, printr-un contract valabil până în anul 2025.
„Continuăm dezvoltarea operațiunilor noastre în România și astfel ne extindem birourile din West Gate cu încă 2.600 mp. În prezent, în birourile noastre lucrează în jur de 2.000 angajați, iar extinderea ne va permite să creștem numărul pe viitor. Calitatea serviciilor oferite și buna colaborare, în ceea ce privește nevoia noastră de dezvoltarea continuă, au condus la consolidarea pe termen lung a parteneriatului cu West Gate”, a declarat Thierry Blain, COO al Societe Generale European Business Services.
Contractul dintre Societe Generale si Genesis Propert pentru extinderea mai sus amintită a fost semnat și a intrat deja în vigoare la începutul lunii mai, anul curent (2019).
„În 2012, suprafața închiriată de compania franceză era de 2.600 mp de birouri. În ultimii 7 ani, suprafața închiriată a crescut de peste 7 ori, totalizând în prezent 19.500 mp. Obiectivul nostru comun – acela de consolidare a operațiunilor Societe Generale într-o clădire dedicată exclusiv lor – este aproape de a fi realizat”, a explicat Ștefan Tudos, vicepreședintele companiei Genesis Property.
Prin această prelungire, reușim să oferim flexibilitatea de dezvoltare pe care chiriașul o așteaptă de la noi și totodată să menținem gradul de ocupare de 100% al parcului de birouri West Gate.
Genesis rămâne concentrată pe oferirea de servicii integrate pentru companiile multinaționale care au nevoie de spații de birouri moderne pentru angajații lor. Continuăm să investim în diversificarea serviciilor pe care le oferim, în dezvoltarea comunităților noastre de business și în livrarea de experiențe memorabile angajaților companiilor chiriașe” conchide Liviu Tudor, președintele și fondatorul companiei Genesis Property.
În prezent, parcul de birouri West Gate pune la dispoziția companiilor o gamă largă de facilități și servicii precum o unitate de cazare de patru stele, parcări dedicate (parcarea principală oferind peste 600 de locuri), parcări cu plată, cafenele, supermarket, restaurant, curățătorie haine, spălătorie mașini, piscină, piste de alergare și spații de relaxare. Nu mai puțin de 10.000 de angajați se bucură azi de aceste facilități.
Printre companiile prezente în acest parc se numără alături de Soeciete Generale și Medicover, Carestream, Ericsson, WNS, Citi, Acenture, Siemens și Alpha Bank. Complexul business pus a dispoziție de către West Gate este compus din 5 clădiri clasa A, o unitate de cazare cu 32 de camere și peste 15.000 mp de spații verzi exterioare, acesta fiind și spațiul de birouri din București care beneficiază de cea mai mare suprafață verde exterioară. Complexul este amplasat în cartierul Militari, în apropiere de stația de metrou Preciziei.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile