Importul de mobila ar putea bate exportul
Data publicarii: 29-01-2007
"Sunt deja companii mari din Franta si Germania care prospecteaza piata pentru a deschide lanturi de magazine. Acestia vand produse aduse din toate colturile lumii. Intrarea acestora pe piata va influenta firmele romanesti de profil", a afirmat Rizea.
Prima companie straina care va intra pe piata romaneasca de retail de mobila este grupul suedez Ikea, care va deschide primul magazin in Bucuresti in perioada martie-aprilie. Magazinul va fi amplasat in zona comerciala a proiectului imobiliar Baneasa pe o suprafata de 26.000 de metri, unde vor fi comercializate peste 7.000 de articole de mobilier si accesorii. Reprezentantul APMR a preconizat ca in 2007 productia de mobila se va orienta in mod egal pe piata locala si cea externa, noteaza Curierul National.
Productia de mobila se va mentine si in 2007
Ritmul de crestere a productiei in acest an se va mentine in jurul valorii de 5-6% sau va fi chiar mai mare in special datorita evolutiei pietei constructiilor. Rizea a mentionat ca, potrivit datelor preliminare, exportul a reprezentat anul trecut aproximativ 58% din totalul productiei de mobila, fata de 75% in anii precedenti. In anul 2005, productia de mobila a fost de 1,195 miliarde de euro, in timp ce exporturile au ajuns la 895 milioane de euro, potrivit datelor APMR.
Principalele piete de desfacere pentru producatorii de mobila romani sunt Franta, cu 18% din totalul exporturilor, Germania - 16,3%, Italia - 13,6% si Olanda - 7,7%. Statele UE atrag 85% din volumul total de export de mobilier. Romania ocupa locul 24 in lume din punct de vedere al exportului de mobila, inaintea sa plasandu-se tari precum China, Italia sau Polonia.
Importurile sunt 15% din piata
In anul 2005, importul de mobila realizat a fost de 229,4 milioane de euro, ceea ce reprezinta o pondere destul de insemnata. "Consideram ca acest nivel este insemnat, reprezentand aproximativ 15% din volumul productiei realizat in tara. Acest fenomen ne afecteaza, dar totodata consumatorii din Romania au posibilitatea sa aleaga intre oferta producatorilor din Romania si cea a concurentilor", a afirmat consilierul tehnic APMR.
Cresterea continua a tarifelor la materiile prime, materiale si utilitati, migrarea fortei de munca pregatite si calificate constituie principalele probleme cu care se confrunta acest sector.
O alta dificultate cu care se confrunta producatorii romani o constituie majorarea importului de mobilier din China, Turcia, Polonia, dar si nivelul redus al investitiilor realizate, datorita ratei scazute a profitului obtinut din activitatea de baza. De asemenea, aprecierea brutala a monedei nationale a creat dificultati si pentru producatorii de mobila cu activitate de export. Astfel, incasarile in lei la cursul zilei, in anul 2005, au fost cu 2,9% sub nivelul anului 2004.
Boom-ul constructiilor trage si vanzarile de mobila
Gama mobilierului care se distribuie pe piata interna este foarte diversificata, fiind solicitate atat modelele pentru amenajarea locuintelor, in special cele destinate tineretului, cat si modele pentru spatii social-culturale.
Luand in considerare ritmul de crestere al construirii de locuinte, se estimeaza o evolutie ascendenta a cererii de mobilier pe piata interna. "Avand in vedere amploarea pe care o au acum constructiile de locuinte, consideram ca, in continuare, va fi solicitata mobila, in special cea executata de catre producatorii din tara, nivelul calitativ fiind similar cu cel al concurentilor din exterior", a declarat presedintele executiv al APMR.
Integral in Curierul National
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii