Tarom introduce de luni cursele Bucuresti - Craiova
Data publicarii: 28-01-2007Tariful biletelor va fi de 70 euro pe o rotatie (dus-intors), la care se mai adauga o taxa de 3 euro pentru sistemul de securitate. Biletele pot fi cumparate de la Agentia Tarom si din aeroport.
Directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a declarat, la inceputul lui ianuarie, ca pe langa noile curse operate de compania Tarom, din luna martie, vor exista chiar si zboruri externe de pe aerogara din Oltenia.
"Aeroportul Craiova indeplineste acum conditiile minime pentru a efectua curse externe si pentru infiintarea unei curse Craiova - Bucuresti si Craiova - Timisoara. Au existat unele probleme pentru ca aici nu exista un birou de vama, insa acum am infiintat unul, care din 29 ianuarie a.c. va avea sediul chiar in aeroport. Au fost puse la punct si sistemele de iluminat si cele pentru vizibilitate mare la aterizare", a declarat Mircea Dumitru. El a precizat ca au fost puse la punct si sistemele de securitate prin supraveghere video, fara de care nu ar fi putut fi respectate normele europene.
Din centrul Craiovei si pana la aeroport vor exista autobuzele Regiei Autonome de Transport din localitate, iar de la Otopeni pana in centrul Capitalei exista de asemenea mijloace de transport din cinci in cinci minute.
Mircea Dumitru a mai spus ca s-au rezolvat si problemele legate de patrunderea persoanelor straine pe terenul aeroportului. "Nu mai sunt probleme nici cu unitatea militara din apropiere, pentru ca am reusit sa separam zona aeroportului de aceasta unitate. Cei care puteau sa patrunda pe terenul aeroportului prin aceasta unitate nu o vor mai face de acum inainte. Pot spune ca avem conditii destul de bune pe acest aeroport", a precizat directorul aeroportului Craiova.
Totodata, din luna martie a acestui an, compania aeriana CarpatAir, va efectua trei zboruri pe saptamana Craiova - Timisoara si retur, a mai adaugat Dumitru. Zborurile se vor face in zilele de luni, miercuri si vineri. Tot din luna martie vor incepe si Cursele externe vor fi introduse tot din martie, iar cursele destinatiile avute in vedere sunt Florenta, Stuttgart sau Frankfurt. Orarul decolarilor si al aterizarilor a fost realizat tinand cont de cursele externe ale aeroportului Otopeni, pentru ca pasagerii sa beneficieze de cele mai rapide legaturi.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman