General Electric: profituri record in 2006
Data publicarii: 19-01-2007"Cu rezultatele solide obtinute de de diviziile Infrastructure, Healthcare si Financial Services, GE a obtinut o crestere in valoare de doua cifre a profiturilor si veniturilor pentru ultimul trimestru si pentru intregul an," a declarat Jeff Immelt, Presedinte si CEO al GE. "Cifra de afaceri a NBC Universal a crescut, iar GE Industrial a avut un an bun, in ciuda inflatiei continue de marfuri si a provocarilor intampinate la unitatea Plastics. Am obtinut pentru unitatea noastra Advanced Materials o rata de impozitare favorabila in acest trimestru, ceea ce ne-a permis sa ne acceleram eforturile de restructurare."
"Pentru al doilea an consecutiv, ne-am consolidat operatiunile si ne-am atins obiectivele de cresterea organica a veniturilor. Ne-am extins marja profitului operational la 18,2% in trimestrul al patrulea," a declarat Immelt. "Am anuntat al optulea trimestru consecutiv in care obtinem o crestere organica a veniturilor de doua trei ori mai mare decat produsul global brut (GDP)."
"Cererea pentru produsele si serviciile noastre continua sa creasca la nivel global. Veniturile noastre din servicii cu marja ridicata de profit au crescut cu 13% in Q4, iar veniturile din operatiuni globale au atins 78 miliarde USD in 2006, in crestere fata de valoarea de 40 miliarde USD din 2000."
"Am generat in 2006 un flux de numerar din activitati operationale (CFOA) de 24,6 miliarde USD, in crestere cu 14% comparativ cu 2005. Astfel, am putut investi cash in unitatile noastre de afaceri, am crescut dividendele trimestriale pentru al 31-lea an consecutiv si am reachizitionat actiuni in valoare de 8,1 miliarde USD," a declarat Immelt.
"Continuam sa implementam strategia noastra de a investi in afaceri de varf. Ne concentram in continuare asupra realizarii unei cresteri rapide si a unor afaceri cu profitabilitate ridicata. De la inceputul anului, am anuntat achizitii in valoare de 15 miliarde USD in platforme de crestere din domeniile Oil&Gas, Healthcare si Aviation," a mai spus Immelt. "Continuam sa ne retragem din afacerile cu crestere mai lenta iar in prezent luam in considerare vanzarea unitatii noastre Plastics."
"Inca intentionam sa implementam planul nostru de rascumparare de actiuni in valoare de 5-7 miliarde USD pentru 2007. Aceasta rascumparare va fi realizata dupa ce finalizam activitatile de dezvoltare a afacerilor."
Rezultate preliminarii importante - pentru intregul an si al patrulea trimestru al lui 2006 (Perioadele anterioare reformulate)
Profiturile rezultate din operatiuni continue pentru intregul an au atins cifra record de 20,7 miliarde USD, intregistrand o crestere de 11% fata de 18,7 miliarde USD in 2005. EPS din operatiuni continue a fost de 1,99 USD, in crestere cu 13% fata de valoarea de 1,76 USD a anului trecut. Patru dintre cele sase unitati de afaceri ale GE au contribuit cu o crestere de doua cifre a profiturilor pentru acest an.
Veniturile pentru intregul an au crescut cu 10%, atingand valoarea record de 163,4 miliarde USD. Vanzarile industriale au crescut cu 10%, ajungand la 99,1 miliarde USD, reflectand o crestere de baza si efectele nete ale achizitiilor realizate. Veniturile din servicii financiare au crescut cu 11% fata de anul trecut, ajungand la 63,6 miliarde USD, reflectand o crestere de baza si efectele nete ale achizitiilor realizate.
Profiturile rezultate din operatiuni continue pe trimestrul al patrulea din 2006 au fost de 6,6 miliarde USD, reprezenttnd o crestere de 12% fata de cele 5,9 miliarde USD obtinute in trimestrul al patrulea al lui 2005. EPS din operatiuni continue a fost de 0,64 USD per actiune, in crestere cu 14% fata de valoarea de 0,56 USD a anului trecut. Patru dintre cele sase unitati de business ale GE au contribuit cu o crestere de doua cifre a profiturilor.
Veniturile rezultate din operatiuni continue pe trimestrul al patrulea au fost de 44,6 miliarde USD, o crestere de 11% fata de valoarea de 40,3 miliarde USD obtinuta in al patrulea trimestru al lui 2005. Vanzarile industriale au crescut cu 6%, ajungand la 27,1 miliarde USD si reflectand in principal cresterea de baza. Veniturile din servicii financiare au crescut cu 16% fata de anul trecut, ajungand la valoarea de 17,1 miliarde USD, reflectand o crestere de baza si efectele nete ale achizitiilor realizate.
Lichiditatile generate de activitatile operationale ale GE in 2006 au atins 24,6 miliarde USD, o crestere de 14% fata de valoarea de 21,6 miliarde USD de anul trecut, reflectand o crestere de 2,0 miliarde USD in dividendele GE Capital Services, obtinuta in cea mai mare parte din vanzarea unitatilor de afaceri din domeniul asigurarilor, plus o crestere de 7% obtinuta din operatiunile GE Industrial.
Operatiunile intrerupte pentru trimestrul al patrulea au atins o pierdere de 3 milioane USD, care a reflectat rezultatele vanzarii GE Life spre sfarsitul trimestrului si modificarile finale aduse vanzarii GE Insurance Solutions, in iunie. In consecinta, profiturile nete pentru trimestrul al patrulea au fost de 6,6 miliarde USD (0,64 USD per actiune) in 2006 si 3,2 miliarde USD (0,30 USD per actiune) in 2005. Pentru intregul an, profiturile din operatiuni intrerupte au fost de 0,2 miliarde USD in 2006, fata de o pierdere de 1,9 miliarde USD in 2005. In consecinta, profiturile nete pentru intregul an au fost de 20,8 miliarde USD (2,00 USD per actiune) in 2006 si 16,7 miliarde USD (1,57 USD per actiune) in 2005.
Previziuni pentru 2007
"Privind spre viitor, mediul global ramane pozitiv pentru GE. Unitatile noastre de afaceri sunt pozitionate astfel incat sa valorifice principalele tendinte ale economiei globale - cererea pentru infrastructura la nivel mondial, dezvoltarea pietelor emergente, tendintele demografice pozitive, adoptarea tehnologiilor ecologice, folosirea pe scara tot mai larga a conexiunilor digitale si nivelul ridicat de capital disponibil pe pietele financiare," a declarat Immelt.
"Incepem anul 2007 cu un set de unitati de afaceri mai puternice. Principalii nostrii indicatori financiari se indreapta in directia buna, iar in materie de lichiditati avem o pozitie care ne asigura o uriasa flexibilitate," a declarat Immelt. "Anticipam EPS din operatiuni continue pe intregul an 2007, in valoare de 2,18 - 2,23 miliarde USD, ceea ce ar reprezenta o crestere de 10 -12% fata de profiturile obtinute in 2006. Pentru primul trimestru al lui 2007 ne asteptam sa obtinem EPS de 0,43 - 0,45 USD, ceea ce ar reprezenta o crestere de 8 - 13%. Mai mult, consideram ca miscarile noastre strategice pozitioneaza GE astfel incat sa obtina in viitor o crestere sustenabila."
Redactia BankNews.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman