Virusul pestei porcine africane, depistat intr-un alt produs confiscat la vama Halmeu

Data publicarii: 05-04-2018 | Economie
Prezenta virusului pestei porcine africane a fost depistata si intr-un alt produs provenit din lotul de alimente confiscate la vama Halmeu in urma cu cateva zile, informeaza, miercuri, Autoritatea Nationala Sanitar Veterinar si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat al ANSVSA, Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala (IDSA), Laboratorul National de Referinta pentru pesta porcina africana (PPA) a finalizat testele de laborator realizate pe un alt produs care facea parte din lotul de alimente confiscate la vama Halmeu in data de 26 martie, iar examenul de laborator a pus in evidenta prezenta genomului viral al pestei porcine africane. De aceasta data, este vorba despre o proba prelevata dintr-un carnat, produs in mod traditional, confiscat de la un cetatean ucrainean. Examenele de laborator au pus in evidenta, si in acest produs, prezenta genomului viral al pestei porcine africane. "In cadrul IDSA au mai fost analizate si alte probe prelevate din mezelurile confiscate, prezenta virusului PPA fiind depistata, pana in acest moment in doua produse: salam si carnat, produse, in sistem traditional, 'in casa'. ANSVSA atrage atentia cetatenilor despre pericolul prezentat de aceasta boala, care, chiar daca nu prezinta pericol pentru om, are consecinte economice dezastruoase", spune ANSVSA. Institutia atrage atentia asupra faptului ca virusul PPA este foarte rezistent atat in mediu, cat si in produsele de origine animala si in furaje. "ANSVSA reaminteste, pe aceasta cale, despre interdictia de introducere in tara a: porcilor vii, carnii de porc proaspata, refrigerata sau congelata, produselor din carne (carnati, sunca, carne sarata etc.), provenite din Republica Moldova si Ucraina. Aceasta interdictie a fost incalcata de curand, cand a fost identificat pe raza judetului Brasov un transport cu produse alimentare de origine animala, fara caracter comercial, care se gaseau in posesia unor turisti din Republica Moldova, care tranzitau teritoriul Romaniei catre Italia. Reprezentanti ai DSVSA Brasov si ANAF Vama Mobila Brasov, in cadrul unui control mixt avand ca tematica identificarea riscurilor de introducere a unor boli infecto-contagioase pe teritoriul national, prin intermediul produselor alimentare de origine animala, au depistat in acest transport aproximativ 80 kilograme carne de porc, preparate din carne de porc si pasare, fara elemente de identificare, obtinute in gospodariile proprii. Conform procedurilor, produsele au fost confiscate si, sub supraveghere sanitara-veterinara, au fost dirijate catre unitatea de neutralizare teritoriala, fiind incinerate in regim de urgenta'', precizeaza autoritatea. ANSVSA, prin structurile teritoriale, continua monitorizarea atenta a produselor alimentare confiscate de Posturile de Inspectie la Frontiera, realizate de catre autoritatile vamale si personalul sanitar veterinar, pentru toate produsele alimentare de origine animala si furaje. Activitatea de monitorizare a confiscatelor - produse alimentare de origine animala si furaje - va continua si va fi completata cu examene de laborator pentru depistarea virusului PPA.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: