Presedintele Basescu vrea bancherii la inchisoare
Data publicarii: 17-01-2007
Seful statului atrage atentia ca modificarea legii prin eliminarea sintagmei "normele de creditare" din enumerarea instrumentelor normative la care se raporteaza conduita infractionara este "inoportuna".Deputatii au adoptat, in 20 decembrie 2006, modificarile la Legea 78 / 2000, potrivit carora nu va fi considerata infractiune pedepsita cu inchisoarea acordarea de credite sau de subventii cu incalcarea normelor de creditare ale bancilor, neurmarirea acestora, precum si neutilizarea creditelor in scopurile pentru care au fost acordate. Initiatorii acestei propuneri au considerat ca normele interne ale bancilor reprezinta un regulament intern si nu un act normativ si de aceea incalcarea acestor norme ar trebui reglementata intre banca si client.
Senatul a respins acest proiect, Guvernul nu l-a sustinut, dar Camera Deputatilor, care l-a adoptat, este Camera decizionala, astfel ca proiectul a fost trimis la Presedintie pentru promulgare. Bancherii critica insa aceasta decizie, sustinand ca pedeapsa cu inchisoarea pentru astfel de infractiuni ar incalca prevederile comunitare. "Incercam sa intelegem care au fost ratiunile pentru care presedintele Basescu a retrimis Parlamentului proiectul de lege referitor la dezincriminarea penala a activitatii de creditare si ne exprimam speranta ca aceasta lege sa fie, totusi, una europeana in momentul publicarii ei. Nu gasesc ca ar fi normal ca o asemenea lege sa cuprinda prevederi neconforme spiritului european", ne-a declarat Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).
La randul lui, vicepresedintele Unicredit, Rasvan Radu, a spus ca, desi nu doreste sa comenteze competentele lui Basescu in a aproba sau nu o lege, se intreaba, totusi, cum ar trebui sa arate legea astfel incat ea sa fie armonizata cu legislatia europeana. "Nu vreau sa intru peste atributiunile presedintelui Basescu. In fond, este dreptul domniei sale sa promulge sau sa retrimita Parlamentului legile. Ma intreb insa cum ar arata, in opinia presedintelui, aceasta prevedere, care trebuie sa fie conforma cu ceea ce se intampla acum in UE. Pentru ca, din cate am inteles, asta intentionam: sa ne armonizam si legislativ cu Uniunea", a spus Rasvan Radu.
Chiar daca cei doi sefi de banci mai sus citati au reactionat diplomatic, surse din cadrul bancar pun sub semnul intrebarii competentele consilierilor pe care ii are Basescu pe segmentul economic-bancar. "Nici nu vreau sa ma gandesc ce consilier l-a sfatuit pe presedinte sa retrimita legea la Parlament. Dar va pot spune ca respectivul ori nu e la curent cu ceea ce se intampla in Europa, ori sufla si-n iaurt, de teama ca nu cumva sa gireze o viitoare posibila ilegalitate. Banuiesc ca logica a fost urmatoarea: cum sa nu-l trimit in penal pe cel care da credite insuficient verificate? Daca iar o sa patim ca si cu Bancorexul, Banca Agricola etc? Asta uitand ca strainii, care detin aproape tot ce inseamna sistem bancar romanesc, nu-si permit ei insisi sa arunce banii aiurea. Acest gen de gandire functionareasca nu foloseste nimanui", ne-a declarat unul dintre presedintii de banci.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii