COTAR: Denigrarea taximetristilor licentiati are in spate mari interese financiare
Data publicarii: 04-01-2018 | EconomieConfederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din România (COTAR) respinge acuzatiile lansate "în mod agresiv", în ultimele doua saptamâni, la adresa taximetristilor care lucreaza legal în România si considera ca denigrarea taximetristilor licentiati are în spate mari interese financiare.
"În urma deciziei luate de Primarul General, Gabriela Firea, de a elimina pirateria si concurenta neloiala din taximetrie, în Capitala, au fost declansate în mass-media atacuri fara precedent la adresa taximetristilor. În lipsa probelor, toate acuzatiile lansate reprezinta doar dezinformare si denigrarea taximetristilor licentiati. Consideram ca denigrarea taximetristilor licentiati are în spate mari interese financiare, pentru care sunt sustinute afacerile nelegale, pirateria din transporturi si concurenta neloiala", se arata într-un comunicat al COTAR remis miercuri AFGERPRES.
În acest context, presedinte COTAR, Vasile Stefanescu, afirma ca problemele ridicate vizeaza nu doar platformele digitale care fac activitati neautorizate ci si taximetristii din alte localitati de autorizare, care fac transport în Bucuresti.
"Sunt mai multe probleme care au fost ridicate în urma deciziei Primarului General. În afara de platformele digitale si aplicatiile care fac activitati neautorizate, mai sunt si probleme legate de taximetristii din alte localitati de autorizare, care fac transport în Bucuresti. Cu toate ca Primaria Municipiului Bucuresti, prin Primarul General, a fost acuzata ca nu ia masuri cu privire la activitatile neautorizate de pe raza administrativa, se pare ca propunerea de modificare a regulamentului cadru privind transportul în regim de taxi prevede în mod clar si fara echivoc interzicerea activitatii de taxi în Bucuresti a celor din alte localitati de autorizare, urmând a se aplica amenzi mari, în cazul nerespectarii deciziilor", a declarat Vasile Stefanescu.
Acesta a mentionat ca aplicatiile vor putea fi folosite în continuare, însa "oricine va dori sa faca aceasta forma de business va trebui sa respecte legea".
"Dezinformare este si în privinta folosirii aplicatiilor. Aplicatiile se vor putea folosi în continuare, dar oricine va dori sa faca aceasta forma de business va trebui sa respecte legea, pentru ca dispecerizarea este prevazuta în lege. Aplicatia despre care s-a vorbit în ultimele doua saptamâni încaseaza 20 de euro pe luna de la fiecare taximetrist, adica de la câteva mii de taximetristi din Bucuresti, câteva mii din orasele mari din tara si câteva mii din Ilfov, dar nu respecta legislatia care reglementeaza functionarea dispeceratelor. Daca vin cu argumentul ca ajuta populatia, le explicam ca si cel care vinde cartofi la piata cu un leu kilogramul, în loc de trei lei, ajuta populatia, dar cei care fac acest lucru în afara legii sunt ridicati de politisti si li se confisca marfa, tocmai pentru ca nu respecta legea. Acelasi lucru se întâmpla si în cazul platformelor digitale si a aplicatiilor care au un business neautorizat, într-o tara în care exista legislatie si reglementari clare în privinta acestor activitati de taximetrie, transport de persoane si dispecerate', a mai spus presedintele COTAR.
Nu în ultimul rând, seful COTAR sustine ca Primaria Capitalei a raspuns "în modul cel mai firesc solicitarilor noastre", care exprima cerintele tuturor asociatiilor taximetristilor licentiati, respectiv eliminarea concurentei neloiale, practicate prin sistemele de aplicatii online ce ofera servicii ilegale de taximetrie. "Din moment ce noi platim taxele impuse prin lege si respectam toate cerintele legilor în vigoare, nu putem întelege de ce alti 'soferi', pot circula fara autorizatii, în afara legilor tarii si fara niciun fel de constrângere, sub pretextul ca duc România la un nou nivel de civilizatie si progres, prin introducerea pe piata a unor aplicatii - si ele ilegale, despre care deja Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat, printr-o decizie care arata ca este vorba despre servicii de taximetrie ce trebuie sa fie autorizate", precizeaza presedintele COTAR.
COTAR este o organizatie patronala reprezentativa la nivel national a transportatorilor rutieri de persoane, scolilor de conducatori auto, a transportatorilor în regim de taxi si închiriere, precum si a service-urilor auto din România, având o structura federativa, cu personalitate juridica, independenta, nonprofit, nonguvernamentala si apolitica.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani