Investment banking-ul aduce bani si in Romania
Data publicarii: 12-01-2007
Capital Partners a incheiat anul 2006 cu tranzactii de peste 150 milioane de euro. In plus, casa de investitii a aranjat finantari bancare pentru clientii proprii de peste 200 milioane de euro. "Fiecare dintre noi, partenerii, avem o lunga istorie profesionala de bugete ambitioase si de aceea ne-am propus ca in 2007 sa dublam activitatea", a declarat pentru Wall-Street Doru Lionachescu.
Potrivit lui Lionachescu, activitatea Capital Partners a fost mult mai ampla decit preconizase initial si, desigur, aceasta s-a reflectat si in rezultatele financiare. Sursele de venit ale companiei sunt relativ uniform repartizate, cu o usoara preponderenta a veniturilor din real estate.
Planurile de dezvoltare ale primei banci de investitii romanesti 'full service' sunt bine stabilite. "Scrutam cu atentie diverse sectoare din Romania unde o eventuala intrare a noastra ar putea fi facuta printr-o achizitie", ne-a precizat Lionachescu. Mai mult, oficialii Capital Partners au luat de asemenea si citeva decizii strategice legate de intarirea echipei, extinderea ofertei de produse financiare si de prezenta nationala si regionala a firmei, dar acestea vor fi detaliate la timpul lor.
Apetitul pentru achizitii si fuziuni a crescut cu 50% in 2006
Doru Lionachescu apreciaza ca ritmul de crestere in 2006 a segmentului de vanzare-cumparare de companii a fost in Romania de peste 50%. Aceasta cu toate ca datele vehiculate de companiile de cercetare din strainatate aratau la jumatatea anului trecut o rata de crestere de circa 38% comparativ cu 2005.
Chiar daca nu exista statistici oficiale referitoare la sectorul investment banking, un sector care practic abia se naste in Romania, Capital Partners se pozitioneaza ca fiind liderul detasat intre bancile de investitii independente prezente in Romania. De fapt, compania isi odreste sa isi consolideze pozitia in 2007.
De asemenea, pe piata autohtona exista companii - parte a marilor grupuri financiare - care ofera servicii de consultanta financiara, due dilligence, fuziuni si achizitii, evaluare planuri de afaceri, evaluare companii sau structurare de tranzactii.
Cifrele vorbesc despre anvergura pe care a capatat-o businessul Capital Partners, precum si despre pozitionarea sa in piata dupa primul an de activitate. Afacerea a decolat mult mai bine decit se asteptau fondatorii anul trecut, in aceasta perioada. "Ceea ce acum un an era mai mult o speranta, o viziune, s-a confirmat, mai ales in ceea ce priveste marele pariu pe care l-am facut atunci si anume ca piata romaneasca este pregatita pentru serviciile financiare de tip investment banking", apreciaza astazi Doru Lionachescu.
In urma cu un an, existau foarte multe voci, inclusiv bancheri cu experienta, care considerau lansarea unei operatiuni independente de "investment banking" drept extrem de hazardata, practic fara sorti de izbinda. Insa evolutia pietei a demonstrat tocmai contrariul. "Din fericire, viata a demonstrat ca am avut dreptate, iar piata ne-a recompensat corespunzator pentru ca ne-am asumat acest risc la momentul respectiv", insista fostul director de banca.
Citeste tot articolul in Wall-Street.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii