Italia a suspendat programul de privatizari
Data publicarii: 12-12-2017 | EconomieGuvernul italian a decis sa suspende un program care viza vanzarea, pana la finele acestui an, a unor pachete de actiuni la companiile Enav si ENI catre Cassa Depositi e Prestiti (CDP), dupa ce autoritatile europene au ridicat semne de intrebare cu privire la posibilitatea ca aceste active sa fie transferate unor entitati controlate de statul italian, au declarat luni, pentru Reuters, mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Luna trecută, Trezoreria italiană a demarat procesul de vânzare a unor pachete de acțiuni la Enav, compania care se ocupă de controlul traficului aerian, și grupul energetic ENI, în cadrul unui program de privatizări destinat reducerii datoriei publice a Italiei, care este a doua ca mărime din zona euro în raport cu PIB-ul.
Însă, sursele citate de Reuters susțin că Eurostat a pus sub semnul întrebării statutul băncii Cassa Depositi e Prestiti (CDP), care este deținută parțial de statul italian, chiar dacă activele sale nu sunt incluse în conturile administrației publice.
Eurostat și Trezoreria italiană au avut unele contacte, informale, cu privire la acest subiect iar Banca Centrală a Italiei a emis o opinie în care avertizează că Eurostat ar putea include și pasivele CDP atunci când va calcula datoria publică a Italiei care se ridică deja la 131,6% din PIB.
Potrivit programului de privatizări, Trezoreria italiană spera să strângă până la trei miliarde de euro prin vânzarea, către Cassa Depositi e Prestiti, a unui pachet de 50,37% din acțiunile Enac și a unei mari părți din pachetul de 4,34% din acțiunile ENI.
Eurostat și-a exprimat deja unele îndoieli cu privire la practica autorităților italiene de a vinde active ale statului către CDP, instituție financiară la care statul italian deține 83% din acțiuni. Începând din 2012, statul italian a transferat către CDP active publice în valoare de sute de milioane de euro precum pachete de acțiuni la societățile Sace, Fintecna, Simest și un pachet de 35% din acțiunile Poste italiane.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii