Ursache (ASF): Fondul suveran va avea in jur de 90 de companii
Data publicarii: 25-11-2017 | EconomieFondul Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI) va avea aproape 90 de companii in portofoliu, desi in proiectul initial era vorba despre 27, reiese din declaratiile lui Mircea Ursache, vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).
'Proiectul actual al Fondului Suveran, așa cum e înaintat Parlamentului, are un progres uriaș față de forma inițială în sensul că practic a triplat numărul de companii propuse să intre în Fondul Suveran și, mai mult decât atât, dă perspectiva tranzacționării lor pe piața de capital. Acum se estimează că vor fi aproape 90 de companii în Fond, asta e varianta nouă. Fondul Suveran va avea o perioadă de grație, în care se va așeza, de 18 luni. E nevoie de o perioadă de timp în care să așezi bine, să-i vezi nevoia investițională, unde ai nevoie de IPO-uri, deci un proces mult mai complex. El figurează ca un sistem osmotic. E nevoie undeva să intervin? Merg și cumpăr pachete de acțiuni ca să rentabilizez o companie. Unde merge bine și valoarea crește foarte mult, atunci mă duc și vând, încasez o sumă mare de bani ca să pot pe urmă să o investesc, de la sistemul sanitar, în spitale, în parteneriat public-privat sau în companii care au nevoie de bani, retehnologizare', a spus Ursache.
El susține că a avea un Fond Suveran este o necesitate, iar vremea companiilor administrate de minister s-a terminat.
'A avea un Fond Suveran în România e o necesitate, datorită faptului că finanțarea prin sistemul bancar a devenit din ce în ce mai mică în detrimentul finanțării prin piața de capital. Mediul de afaceri privat e mai interesat astăzi de finanțare prin piața de capital decât prin sistemul bancar. În aceste condiții, apariția Fondului, în afară că reprezintă o necesitate pentru economia românească, este o confirmare a faptului că astăzi dacă vrei transparență, raportări și guvernanță corporativă, trebuie să te duci pe piața de capital. Vremea societăților închise, a companiilor administrate de către un minister s-a terminat', a mai arătat oficialul ASF.
Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice (MFP), au declarat pe 30 august, într-o întâlnire cu presa, că Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va avea 27 de companii profitabile în portofoliu, iar listarea Hidroelectrica va fi decisă de noua entitate.
"Capitalul social al FSDI va fi format din aport în natură reprezentat de pachete de acțiuni deținute de stat la societățile care se vor afla în portofoliul FSDI, precum și din aport în numerar. Pachetele de acțiuni se transferă în proprietatea FSDI, iar acesta va putea dispune liber de ele, în calitate de bunuri proprii. În cazul societăților în care la data preluării, statul este acționar integral sau majoritar, FSDI nu va putea înstrăina, sub orice formă aceste acțiuni, dacă acest fapt va duce la pierderea poziției de acționar majoritar a FSDI la societățile în cauză", se arată în expunerea de motive a proiectului publicat miercuri pe site-ul instituției.
Potrivit reprezentanților MFP, FSDI va avea un capital social în numerar de 1,85 miliarde lei, bani proveniți din Trezorerie, din privatizări. Fondul va avea în portofoliu 27 de companii profitabile, dar CEC Bank și Eximbank au fost excluse pe motiv că "ar fi fost ciudat să se îndatoreze pentru un proiect la băncile din portofoliu".
Printre companii se va afla și Hidroelectrica, iar oficialii MFP spun că un viitor IPO va fi făcut de FSDI. De asemenea, dacă fondul va considera că trebuie să vândă acțiuni ale unor companii din portofoliu, va putea să o facă, dar să rămână cu cel puțin 50+1% din acțiuni. În AGA companiilor vor fi reprezentanții fondului. De asemenea, Fondul va putea cumpăra acțiuni ale unor companii private de pe piața de capital, dar rolul lui este să facă investiții în economie.
"Proiectul de act normativ va avea impact asupra veniturilor bugetului de stat începând cu anul 2018, în sensul reducerii veniturilor la bugetul de stat cu valoarea dividendelor încasate de FSDI în contul acțiunilor transferate în portofoliul FSDI. Această influență va fi recuperată în anii următori primului an de funcționare prin încasarea dividendelor pe care FSDI le va plăti statului, în calitate de acționar unic, potrivit hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de repartizare a profitului și stabilire a dividendelor", se arată în expunerea de motive.
Astfel, conform reprezentanților MFP, impactul în bugetul de stat este de 2 miliarde lei pe an, pentru că dividendele vor fi încasate de FSDI. Fondul nu se va lista niciodată, iar scopul lui e să facă profit.
Companiile la care FSDI va fi acționar sunt Engie România, Electrica, Delgaz, E.ON Energie România, Biofarm, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom România, Antibiotice, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, Loteria Română, Societatea Națională a Sării, IAR, OIL Terminal, Cupru Min, Unifarm, Societatea Națională a Apelor Minerale, Compania Națională a Apelor Minerale, Compania Națională de Investiții pentru Turism, Romgaz, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale — Hidroelectrica, Aeroporturi București, Nuclearelectrica, Imprimeria Națională, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie, Conpet.
Administrarea FSDI se va face în sistem dualist, de către un Consiliu de Supraveghere și un Directorat.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman