BCR a aprobat primele credite de prefinantare in cadrul programului StartUp Nation
Data publicarii: 27-09-2017 | EconomieBanca Comerciala Romana (BCR) a aprobat primele dosare de finantare, in cadrul programului StartUp Nation, institutia financiara precizand ca primele firme sprijinite de BCR sunt, in principal, firme de proiectare, productie, unele chiar de produse de inalta tehnicitate, precum si servicii, potrivit unui comunicat al bancii.
"România are nevoie de oameni cu inițiativă, cu încredere în ei. Iar acești oameni trebuie sprijiniți pentru a-și putea pune ideile în practica. Vedem multe idei de afaceri care circulă, în prezent, în societate, dar fără un suport financiar, fără educație și expertiza, multe dintre ele nu vor putea trece de acest stadiu. Susținerea încrederii în spiritul de inițiativa este unul dintre obiectivele noastre cheie și există o satisfacție reală a tuturor oamenilor care reprezintă azi BCR, la momentul semnării fiecărui contract de sprijin financiar, mai presus de orice obiectiv de vânzări. Vom continua să facem tot ce este necesar pentru ca cei care aplică în programul StartUp Nation să simtă că ne au alături și se pot baza pe un partener de încredere, prompt, corect și solid la acest început de drum", a declarat Lucian Mâțu, director executiv Produse și Segmente Micro.
Finanțările acordate de BCR prin programul StartUp Nation sunt disponibile fără constituirea de depozit colateral. De menționat că BCR finanțează, prin pachetul StartUp Nation și TVA-ul, dacă acesta reprezintă o cheltuiala eligibilă în cadrul planului de afaceri.
Banca precizează că alte elemente de noutate țin de scăderea cuantumului comisioanelor aplicate până la 1%, achitabile în trei rate lunare, la care se adaugă una de grație, precum și a comisionului de garanție perceput pentru Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), de la 3,8%, la 2,48%.
După acceptarea în programul guvernamental StartUp Nation, beneficiarii pot solicita BCR cele două produse special dezvoltate de banca în vederea susținerii afacerii: pachetul cont curent Start-Up Nation și pachetul credit StartUp Nation.
Conform băncii, pachetul de cont curent Start-Up Nation este deja disponibil în sucursalele BCR și poate fi accesat atât de cei care s-au calificat în program, pentru pregătirea în vederea acordării fondurilor guvernamentale ori a creditului punte, cât și de cei care au fost respinși, dar nu vor să renunțe la ideea de a-și dezvolta o afacere.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii