Ridicarea taxelor vamale ieftineste alcoolul si electronicele

Data publicarii: Astazi, 05-01-2007
alcool si electroniceBauturile alcoolice si electronicele se vor ieftini in acest an datorita eliminarii taxelor vamale la aceste produse, in timp ce pretul vinului ramane deocamdata nemodificat, sustin reprezentantii pietei. In ceea ce priveste bauturile alcoolice, acestea sunt din import, provenind in special din Uniunea Europeana. Desi taxele vamale reprezinta 60% din valoarea produselor de vinificatie, pretul vinului romanesc nu va scadea in primele luni ale anului acesta si pentru ca productia de vin a fost foarte buna in 2006, insa este de asteptat ca un impact puternic ca il produca vinurile mai ieftine din import care sa oblige producatorii autohtoni sa scada preturile.

Pe de alta parte, din primavara acestui an producatorii si importatorii de produse electronice si electrocasnice vor introduce o taxa de mediu (Taxa Verde), pentru deseurile rezultate din astfel de produse. Taxa pentru gestionarea deseurilor electrice si electronice va fi atasata pretului produsului, la achizitionare, si se va incadra intre 2 si 20 euro, in functie de greutatea produselor.

Taxa va fi aplicata pe clase, media taxei pentru gestionarea deseurilor electrice si electronice fiind de 5-6 euro pe produs. Pentru obiectele din IT, care sunt mai usoare, taxa va fi de doi pana la 10 euro, in timp ce taxa pentru electrocasnice va fi cuprinsa intre 15 si 20 de euro. Aceasta masura este prevazuta in Directiva europeana 2002/96, in vederea acoperirii costurilor de reciclare a deseurilor si protectia mediului ambiant.

In Uniunea Europeana consumatorul plateste circa 0,6 euro pe un kilogram de deseuri. Astfel pentru o cafetiera taxa de mediu va fi de aproximativ 1 euro, pentru imprimante si DVD player - 3 euro, monitoare LCD, televizoare plasma - 8 euro, laptop - 9 euro, aragaz, cuptor cu microunde, calculator - 10 euro, frigider, aparat de aer conditionat - 20 de euro. In Romania nu exista in momentul de fata ateliere de reciclare pentru aceste categorii de deseuri, dar in cateva luni la Buzau va exista o uzina care va recicla deseurile de produse electronice si electrocasnice.

Cronica Romana

Ultimele stiri pe BankNews.ro: