AFP: Aderarea aduce Romaniei crestere economica si probabil o schimbare de premier
Data publicarii: 28-12-2006Romania si Bulgaria "sunt departe de a fi pregatite", a avertizat Jean-Michele De Waele, profesor de stiinte politice la Universitatea Libera din Bruxelles, specialist in Europa Centrala si de Est. "Guvernele roman si bulgar au facut imposibilul pentru a satisface cerintele europene", implementand o serie de refome radicale, recunoaste insa politologul.
Consensul politic in vederea intrarii in UE, care a prevalat in perioada dinainte de aderare, va disparea dupa 1 ianuarie atat in Romania, cat si in Bulgaria, dupa care vom asista la o amplificare rapida a instabilitatii politice. "Sunt de parere ca vom avea curand, incepand din ianuarie sau februarie, alegeri in Romania, adica o schimbare a premierului", prezice analistul. "In Bulgaria, va trebui sa vedem daca guvernul va rezista socului aderarii la UE", a adaugat aceasta.
Cele doua guverne se vor confrunta dupa aderare, cu aceleasi probleme ca si statele din Europa Centrala care au devenit membre UE in 2004. "Cresterea economica exista, dar o mare parte din populatie traieste in conditii dificile", a explicat De Waele. "Societatea nu mai poate suporta reforme ultra-liberale, iar discursurile populiste, eurosceptice sau de extrema dreapta" au captat atentia opiniei publice, in special a celor care au avut de pierdut in urma tranzitiei - persoane in varsta, muncitorii si locuitorii din orasele mici si medii, unde industria din perioada comunista a disparut, a explicat acesta.
Produsul intern brut nominal pe cap de locuitor al Romaniei si cel al Bulgariei au reprezentat, in anul 2005, 34 la suta, respectiv 33 la suta din media europeana, potrivit cifrelor publicate de biroul european de statistica Eurostat. Aceste valori sunt cu 14 pana la 15 la suta inferioare PIB-ului inregistrat de Letonia, cea mai saraca tara membra UE in prezent. Produsul intern brut cumulat al Romaniei si Bulgariei va reprezenta numai 1 la suta din PIB-ul total al Uniunii.
Cele doua tari vor urma, pe plan economic, aproximativ aceeasi cale ca si cele care au aderat la Uniune in 2004. "Vor beneficia de o crestere economica puternica datorita investitiilor straine, boomului cererii interne si al exporturilor", crede Emma Menasce, specialista in problemele Europei Centrale la banca de investitii Ixis-CIB. "Investitiile straine directe reprezinta aproximativ opt la suta din PIB in aceste doua tari (de doua pana la trei ori mai mult decat in statele din Europa Occidentala - n.red.), ceea ce este enorm", a explicat aceasta.
Entuziasmul investitorilor este bazat, pe de o parte pe costul scazut al fortei de munca, iar pe de alta pe apropierea geografica, din punctul de vedere al expertului.
"Bulgaria si Romania sunt foarte atractive deoarece costul fortei de munca este mai scazut chiar si decat in Polonia, Republica Ceha, Slovacia sau Ungaria, desi este, fara indoiala, mai putin calificata", a adaugat Menasce.
Cele doua viitoare membre UE prezinta, fata de statele asiatice, avantajul "apropierii pe plan geografic, cultural, institutional si juridic", a subliniat reprezentantul bancii Ixis-CIB. "Aderarea la UE a antrenat, de asemenea, o serie de reforme", iar cele doua state vor fi monitorizate atent, ceea ce creste increderea investitorilor, a adaugat aceasta.
Cele doua tari vor fi nevoite, in concluzie, sa intre in concurenta cu vecinii lor din Europa Centrala pentru a convinge companiile din tarile dezvoltate sa investeasca aici.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman