Marea Britanie da unde verde Brexit-ului
Data publicarii: Astazi, 02-04-2017 | EconomieMarea Britanie a semnat miercuri documentul prin care se declanseaza oficial Articolul 50 din Tratatului de la Lisabona, dand astfel unda verde Brexitului, cel mai controversat divort din ultimul secol.
Uniunea Europeana trebuie sa fixeze, initial, conditiile in care Marea Britanie se va desprinde de Blocul comunitar, dupa care vor urma negocierile pe tema viitoarei relatii bilaterale, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, respingand ideea Londrei privind discutiile in paralel.
Lira este in scadere usoara, miercuri, in contextul in care investitorii se pregatesc de negocierile care vor dura doi pentru ca Marea Britanie sa iasa din UE. Potrivit Bloomberg, lira a pierdut 0,6%, ajungand la 1,2377 dolari.
"Investitorii care sunt inca nelinistiti in legatura cu procedura de iesire sunt posibili vanzatori aici”, a spus Mansoor Mohi-uddin, un strategist al NatWest Markets, compania de investitii a Royal Bank of Scotland Group.
In timp ce Europa primea scrisoarea de "divort”, inmanata de ambasadorul Marii Britanii la UE lui Donald Tusk, presedintele Consiliului European, Printul Charles se pregatea sa fie decorat de presedintele Klaus Iohannis. Presedintele il va decora pe mostenitorul Casei Regale Britanice cu Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Mare Cruce, "in semn de pretuire pentru activitatea Printului de Wales in Romania si pentru promovarea imaginii acesteia in lume", a anuntat Administratia Prezidentiala.
Reglementatorii din Uniunea Europeana au blocat, miercuri, intentia de fuziune in valoare de 21 de miliarde de lire dintre London Stock Exchange si Deutsche Boerse, bursa de valori din Germania, scrie BBC News online. Comisia Europeana a spus ca acordul ar fi creat un "monopol de facto” pentru anumite servicii financiare, relateaza BBC. Fuziunea s-ar fi realizat intre cei mai mari operatori de burse de valori din Europa. Cele doua institutii au anuntat planul de a fuziona in urma cu un an, cu scopul de a crea o companie comerciala care ar putea intra mai bine in competitie cu rivalii din Statele Unite.
Cotatia aurului a crescut miercuri pe masura ce incertitudinile cu privire la negocierile pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, alegerile din Franta si politicile economice ale presedintelui SUA, Donald Trump, au crescut apetitul pentru metal galben, o valoare de refugiu preferata de investitori in momente de incertitudine.
Companiile din Marea Britanie sunt preocupate de tarifele la export catre Uniunea Europeana, de intreruperi ale lantului de aprovizionare si de o posibila pierdere a angajatilor europeni. Mai mult, statul se poate confrunta cu pierderea finantarii europene a sectorului de cercetare si dezvoltare, in special in cazul universitatilor si al start-upurilor de biotehnologie.
Pentru industriile creative din Marea Britanie, pierderea statutului de membru pe piata unica ar putea afecta investitiile in film, programe de televiziune, amenintand pozitia Marii Britanii ca destinatie principala in Europa pentru studiourile din Statele Unite. Companiile vor sa se asigure ca productiile Marii Britanii vor continua sa se clasifice ca "europene”, pentru a beneficia de subventiile care stimuleaza investitiile.
Prioritatea bancara este reprezentata de perioada de tranzitie dupa finalul celor doi ani de negocieri pe tema Brexit, timp in care industria ar detine accesul la piata unica UE. In lipsa acestei garantii, directorii financiari sustin ca vor fi nevoiti sa mute oamenii in Uniunea Europeana.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii