Belgienii, cu ochii pe retailul romanesc
Data publicarii: 14-12-2006
Se pare insa ca aceasta situatie nu exclude implicarea unor noi jucatori straini, Romania prezentandu-se nu ca o piata saturata din acest punct de vedere, ci, dimpotriva, ca una deschisa noilor intrari. In acest context, patrunderea belgienilor in retailul autohton, prin holdingul Ackermans&van Haaren, nu apare deloc ca iesita din comun, mai ales ca "Piata romaneasca ofera oportunitati importante, iar iminenta aderare la Uniunea Europeana este un avantaj pentru Romania", conform declaratiilor lui Kris Verhellen, directorul executiv al diviziei de investitii imobiliare a holdingului, Extensa Group.
Investitii belgiene de 200 mil. de euro in centre comerciale
Astfel, Extensa Group a anuntat, potrivit Mediafax, ca intentioneaza ca in urmatorii ani sa construiasca mai multe centre comerciale in tara noastra, valoarea estimativa a acesor investitii ridicandu-se la aproximativ 200 milioane de euro. "Investitia alocata unui proiect este de 40-50 milioane de euro si avem in vedere dezvoltarea a cinci centre comerciale, in diverse orase. Pentru urmatorii doi ani, investitiile alocate pietei romanesti vor ajunge la circa 200 milioane de euro", a declarat Kris Verhellen, directorul executiv al companiei.
In prezent, Extensa a inceput deja lucrarile la un centru comercial in Targu-Mures, in colaborare cu firma BelRom, aceasta din urma fiind dezvoltatoarea complexului European Retail Park Sibiu, achizitionat de britanicii de la North Real Estate Opportunities Fund, pentru suma de 83 milioane de euro. Aceasta prima investitie, aflata in curs de derulare, vine in total acord cu directiile trasate de Verhellen, care a subliniat ca scopul Extensa Group pe piata romaneasca vizeaza in special segmentul comercial de real-estate, prin constructia unor mall-uri sau parcuri de retail.
Compania Extensa Group, infiintata in anul 1910, face parte in prezent din grupul Ackermans&van Haaren, acesta desfasurand activitati in domenii variate, cum ar fi cel imobiliar, al serviciilor bancare, investitii de private equity si constructii de mediu. In Belgia si Luxemburg, compania detine un portofoliu de proprietati sub forma unor spatii de birouri, industriale si de logistica, a caror valoare totala se ridica la circa 500 milioane de euro. In afara de Belgia si Luxemburg, in prezent, Extensa desfasoara activitati si in Slovacia, Turcia si Romania, intentionand ca in perioada urmatoare sa initieze pe cele cinci piete proiecte care sa cuprinda 3.000 de locuinte, 140.000 metri patrati de birouri si 60.000 metri patrati de centre comerciale.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC