Fuziunea Bancii Comerciale Carpatica cu Patria Bank
Data publicarii: 21-01-2017 | Finante-BanciPe data de 19 august a acestui an, Patria Bank si Banca Comerciala Carpatica au prezentat un comunicat de fuziune in care se specifica faptul ca Oficiul Registrului Comertului a admis cererea de publicare a proiectului de fuziune prin absorbtia primei banci de catre cea din urma. In perioada ce a urmat, proiectul a fost supus aprobarii actionarilor celor doua banci si a Bancii Nationale a Romaniei, si a urmat o serie de alte proceduri legale necesare pentru implementare.
Scopul acestui proiect de fuziune, conform comunicatului, este ca cele doua banci sa devina una singura, mai puternica, mai solida, o banca locala competitiva in masura sa ofere produse atractive si avantajoase clientilor printr-o retea de sucursale care sa acopere intreaga tara.
In primavara acestui an, Patria Bank a devenit actionarul majoritar al Bancii Comerciale Carpatica, cu o detinere de peste 64% din actiuni, aceasta din urma devenind membra a Grupului Patria Bank care are ca actionar majoritar fondul de investitii Emerging Europe Accesion Fund – EEAF.
In urma absorbtiei Patria Bank de catre Banca Comerciala Carpatica, noua banca, ce va opera sub numele de Patria Bank, se va concentra pe segmental de retail, integrand tehnologia pentru a simplifica accesul clientilor la servicii financiare performante si va continua sa fie un partener pentru companiile romanesti mici si mijlocii.
Fuziunea va intari semnificativ pozitia pe piata a celor doua banci prin efectele sale pozitive legate de: reducerea semnificativa a costurilor administrative, o acoperire nationala mai buna prin reteaua de sucursale si o forta de vanzare activa, extinderea ofertei de produse bancare cu produse noi si competitive destinate persoanelor fizice, microintreprinderilor, fermelor familiale si IMM-urilor, precum si de economiile de scara generate prin fuziune.
Banca Nationala a Romaniei a aprobat fuziunea Bancii Comerciale Carpatica cu Patria Bank, permitand celor doua institutii sa demareze formalitatile finale de inregistrare a noii banci si sa inceapa operatiunile necesare pentru integrarea efectiva, a anuntat Patria Bank, intr-un comunicat de presa. “In data de 29 Noiembrie 2016 Banca Comerciala Carpatica a fost informata cu privire la faptul ca in sedinta din data de 25 Noiembrie 2016 a Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a fost aprobata prealabil operatiunea de fuziune prin absorbtie dintre Banca Comerciala Carpatica, in calitate de banca absorbanta si Patria Bank in calitate de banca absorbita”, se arata pe bursa.
In perioada imediat urmatoare vor fi demarate toate actiunile necesare integrarii celor doua banci si pregatirii pentru a deveni o singura banca, o atentie deosebita fiind acordata realizarii unei tranzitii usoare pentru clienti si parteneri, urmarind mentinerea bunei relatii dezvoltate pana in prezent.
“Suntem bucurosi ca proiectul de fuziune a intrat in linie dreapta, odata cu primirea aprobarii prealabile din partea Bancii Nationale, si suntem optimisti ca procesul de pozitionare a noii banci pe o traiectorie ascendenta va fi accelerat incepand cu anul 2017, dupa implementarea efectiva a fuziunii. In noua banca, Patria Bank, ramanem fideli misiunii noastre de a contribui la cresterea gradului de bancarizare al romanilor, prin introducerea de produse si servicii simple, sustinute de un model operational optim care permite deservirea tuturor categoriilor de clientela. Ne dorim, totodata, sa sustinem antreprenorii locali si sa contribuim la dezvoltarea pietei de capital autohtone”, a declarat Horia Manda, presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Comerciale Carpatica si al Patria Bank.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des