Iran a semnat doua memorandumuri de intelegere cu Gazprom

Data publicarii: 13-12-2016 | Economie

Iran a semnat, marti, doua memorandumuri de intelegere cu grupul Gazprom, pentru a dezvolta doua mari campuri de petrol, ultimul demers dintr-un sir de acorduri incheiate de autoritatile de la Teheran cu firme straine, transmite AFP.

Memorandumurile permit Gazprom să efectueze lucrări de explorare la câmpurile de petrol Cheshmekosh și Changouleh, amplasate lângă granița cu Iraq, potrivit agenției de știri Shana.

Aceste înțelegeri se adaugă altora ce vizează cinci câmpuri petrolifere care au fost deja alocate companiilor rusești Lukoil, Tatneft și Zarubezhneft.

"Odată cu semnarea acestor memorandumuri de înțelegere, companiilor rusești li s-au atribuit studii pentru prospecțiuni la șapte câmpuri petrolifere, cel mai mare număr de câmpuri petrolifere iraniene atribuite unei țări străine", a declarat ministrul iranian al Petrolului, Bijan Namdar Zanganeh, cu ocazia unei întâlniri la Teheran cu ministrul rus al Energiei, Alexander Novak.

Acesta conduce o delegație de 500 de persoane, inclusiv oameni de afaceri din sectorul privat, într-o vizită la Teheran.

Rusia și Iran au avut relații dificile în trecut, dar acum au redevenit aliați și doresc să își extindă relațiile economice.

În ultimele săptămâni, Iranul a anunțat un număr mare de afaceri în domeniul energiei cu firme străine, în ciuda incertitudinii venite din partea administrației americane a lui Donald Trump, care a promis că va adopta o poziție mai dură față de Teheran.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: