Mario Draghi: Redresarea zonei euro inca este dependenta de sprijinul BCE
Data publicarii: 18-11-2016 | EconomieRedresarea zonei euro nu este inca suficient de solida pentru cresterea inflatiei, iar actualul nivel al sprijinului pentru politica monetara va fi "un ingredient cheie" al perspectivei economice in urmatorii ani, a declarat, vineri, presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, transmit Bloomberg si Reuters.
"Nu vedem încă o întărire consistentă a dinamicilor prețurilor de bază. Chiar dacă există tendințe încurajatoare în economia zonei euro, redresarea rămâne puternic dependentă de o serie de condiții financiare care, în schimb, depind de sprijinul politicii monetare", a afirmat șeful BCE, într-un discurs rostit la Frankfurt.
Declarațiile sale sugerează că bilanțul BCE nu va reduce în viitorul apropiat programul de achiziții de active, care se ridică la 80 de miliarde de euro pe lună. În 8 decembrie, Consiliul guvernatorilor BCE va decide dacă va extinde programul dincolo de martie 2017, în pofida speculațiilor de pe piețele de obligațiuni cu privire la o eventuală reducere progresivă a achizițiilor de active derulate de BCE.
Rata anuală a inflației în zona euro a crescut ușor în octombrie, până la 0,5%, de la 0,4% în septembrie, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În 8 decembrie, BCE va anunța și noile estimări privind inflația în perioada 2017 — 2019.
Sectorul bancar global trebuie să fie bine reglementat și măsurile anunțate deja în acest sens nu trebuie retrase, a afirmat Mario Draghi, pe fondul sporirii temerilor că noua administrație din SUA va încerca să le atenueze.
Reglementările bancare trebuie să intre într-o perioadă de stabilitate și nu este necesară redefinirea lor, a explicat șeful BCE, argumentând că o dereglementare excesivă a fost cauza crizei financiare globale.
Victoria lui Donald Trump a crescut speranțele pentru unii și a provocat temeri altora că multe reglementări din sectorul bancar introduse în ultimul deceniu vor fi retrase, ceea ce va spori riscurile sistemice.
"Ar trebui să ne concentrăm pe implementare. Măsurile autorităților de reglementare ar trebui implementate într-un mod echilibrat, care să asigure condiții concurențiale corecte pe plan global", a afirmat șeful BCE, instituția care supervizează cele mai mare bănci din zona euro.
Guvernele din întreaga lume au cheltuit miliarde de dolari din banii contribuabililor pentru a salva băncile care au întâmpinat probleme după criza financiară din 2007 — 2009 și al căror faliment amenința stabilitatea întregului sistem financiar global. De atunci, organismele de reglementare din G20 au încercat să găsească modalități pentru a evita repetarea unei astfel de situații.
Comitetul de la Basel, un organism de reglementare bancară ce cuprinde aproape 30 de state, a stabilit data de 31 decembrie 2016 ca termen limită pentru finalizarea revizuirii generale a actualelor reglementări bancare — cunoscute sub numele de Basel III.
Dar cei care se opun noilor reglementări, în special în Europa și Japonia, consideră că revizuirea a mers prea departe, deoarece se tem că băncile vor trebui să majoreze excesiv de mult nivelul capitalului.
Noile norme Basel III ar urma să intre pe deplin în vigoare abia în 2019, însă organismele globale de reglementare și presiunea pieței au presat băncile să respecte mai devreme noile norme și să înlăture orice îndoială cu privire la soliditatea lor.
Normele Basel III, elaborate după izbucnirea crizei financiare, vizează mai ales consolidarea fondurilor proprii ale băncilor, precum și rezervele lor de lichidități pentru a limita riscurile de faliment și a evita noi crize. Ele prevăd impunerea pentru instituțiile bancare a unei rate de fonduri proprii de 8%, până la finalul lui 2018.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii