Romania ocupa locul 48 in Indexul Inovarii Globale 2016
Data publicarii: 18-08-2016 | EconomieElvetia este cea mai inovativa economie din lume pentru al saselea an consecutiv, in timp ce Romania a urcat sase pozitii comparativ cu anul trecut, situandu-se pe locul 48 din 128 de state incluse in Indexul Inovarii Globale, potrivit unui raport publicat miercuri de Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (WIPO), o agentie specializata a ONU.
În imagine: Francis Gurry, director general al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale
Chiar dacă a urcat șase poziții comparativ cu 2015, România se situează în urma țărilor din regiune, în condițiile în care Cehia ocupă locul 27, Ungaria ocupă locul 33, Slovacia 36, iar Polonia ocupă locul 39. De asemenea, Bulgaria se află pe poziția 38, iar Republica Moldova ocupă locul 46.
Pe o scară de la 0 la 100, România a obținut un scor de 37,9 puncte, după ce analiștii WIPO au evoluat performanțele inovative ale țării pe baza analizei a 82 de indicatori precum instituțiile, mediul politic și de afaceri, cadrul de reglementare, educația, cercetare &dezvoltare, capitalul uman și infrastructura.
Cu un scor de 66,3 puncte, Elveția ocupă prima poziție în Indexul Inovarii Globale 2016, urmată de Suedia, Marea Britanie, SUA, Finlanda și Singapore. Cea mai puțin inovativă economie din lume este Yemen.
Ajuns la a noua ediție, Indexul Inovarii Globale este un raport anual elaborat de publicat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO), Universitatea Cornell și INSEAD.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii