Brexitul "amplifica" incertitudinile pentru economia mondiala (G-20)
Data publicarii: 24-07-2016 | EconomieDecizia Marii Britanii de a parasi Uniunea Europeana "amplifica incertitudinile" pentru economia mondiala, sustin duminica, intr-un comunicat comun, ministrii de finante ai statelor G-20, Brexitul adaugandu-se altor amenintari pentru economia mondiala, relateaza AFP.
Totuși, responsabilii G-20, reuniți în acest weekend în sud-estul Chinei, au dat asigurări țările UE "sunt bine poziționate" pentru a contracara "de manieră dinamică" eventualele repercusiuni economice și financiare ale Brexitului, potrivit comunicatului final prezentat de ministrul chinez de finanțe, Lou Jiwei.
G-20 a inclus un posibil Brexit printre "amenințările" pentru economia mondială încă înainte de rezultatul votului britanic, în urmă cu trei luni.
Între timp, acest risc s-a concretizat și reuniunea de la Chengdu a fost marcată de numeroase întrebări privind forma viitorului divorț între Londra și Bruxelles.
Guvernatorul Băncii Japoniei a insistat sâmbătă că este vorba despre un subiect "major" pe ordinea de zi.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a diminuat la rândul său previziunile de creștere mondială pentru 2016 și 2017, avertizând că incertitudinile prelungite legate de Brexit ar putea duce la o încetinire a creșterii încă și mai drastică.
"Cea mai mare parte a Brexitului urmează să se desfășoare și repercusiuni încă și mai negative reprezintă o posibilitate clară", a precizat instituția de la Washington în acest weekend.
"Evident, negocierile nu se vor încheia într-o săptămână sau chiar o lună, ci este un proces care va dura mult mai mai mult timp", a recunoscut în marja summitului G-20 un înalt responsabil al Trezoreriei americane. "Dacă asta s-ar transforma într-o confruntare masivă (între cele două părți) ar fi extrem de destabilizator pentru încrederea" actorilor economici, a adăugat el.
Recent numit în funcție, ministrul de finanțe britanic Philip Hammond s-a deplasat la Chengdu pentru a încerca să calmeze febrilitatea generală și a se întâlni cu omologii săi german și francez, potrivit unor surse diplomatice.
Dincolo de cazul britanic "persistă riscuri puternice (...), volatilitatea financiară rămâne ridicată și conflictele politice, terorismul și fluxul de migranți continuă să complice mediul economic", se mai menționează în comunicat, care vorbește despre o redresare "mai slabă decât se spera".
Insistând asupra faptului că politicile monetare foarte flexibile ale marilor bănci centrale nu sunt suficiente, mai multe țări sau organizații, au făcut apel, ca și FMI, la statele care au aceste mijloace să-și sporească cheltuielile publice pentru a susține o creștere fragilă.
Comunicatul G-20 mai mai face apel la utilizarea "tuturor instrumentelor disponibile" pentru a relansa activitatea și a consolida cheltuielile cu infrastructura, reluând o formulă deja utilizată în acest an, în ciuda reticențelor Berlinului pe acest subiect, notează AFP.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani