Brexit a provocat o unda de soc pe pietele financiare
Data publicarii: 24-06-2016 | EconomiePrinse pe picior gresit de iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, un rezultat la care nu se asteptau, pietele financiare, in special cele din Europa, erau vineri in stare de soc in fata incertitudinilor provocate de acest vot, informeaza AFP.
* LIVE UPDATE Referendum în Marea Britanie: Tabăra Brexit a câștigat cu 51,9% din voturi
Lira sterlină, care a coborât la cel mai scăzut nivel de după 1985, și bursele europene, care au înregistrat scăderi puternice, au fost principalele victime ale acestei zile negre, pierderile fiind similare celor provocate de falimentul băncii americane Lehman Brothers în 2008.
În jurul prânzului, Bursa de la Paris afișa o scădere de peste 8%, cea de la Frankfurt era în scădere cu peste 7% iar cea de la Londra cu aproape 5%. Sectorul bancar a fost unul din cele mai afectate, titlurile Deutsche Bank înregistrând o scădere de 14% la fel ca și acțiunile Crédit Agricole, în timp ce titlurile BNP Paribas au pierdut peste 16% iar Société Générale a pierdut aproape 20%.
"Este în mod clar un șoc puternic pentru piețe iar pentru Marea Britanie este un seism ale cărui implicații se resimt dincolo de frontiere, cu un efect imediat și potențial durabil asupra schimburilor comerciale și asupra tuturor activelor financiare", a declarat Matthew Beesley de la Henderson Global Investors.
"Este unul din cele mai mari șocuri pentru piețe din toate timpurile. Repercusiunile votului se vor face resimțite la nivel mondial. Amploarea pagubelor este dificil de evaluat dar vor fi, probabil, mai importante decât orice eveniment car a avut loc după falimentul Lehman Brothers în 2008", a declarat Joe Rundle, analist la ETX Capital.
După ce a trecut pragul de 1,50 dolari în momentul închiderii secțiilor de vot, lira sterlină a coborât mai întâi sub 1,45 dolari și apoi sub 1,40 dolari pentru a ajunge la un nivel fără precedent după 1985, până la 1,3229 dolari, ceea ce reprezintă o scădere de peste 10% într-o singură zi. La prânz lira sterlină era cotată la 1,3708 dolari.
În paralel, valorile considerate de refugiu precum yenul japonez și aurul au crescut iar investitorii s-au precipitat spre piețele de obligațiuni. Randamentele pentru obligațiunile guvernamentale germane au coborât în teritoriul negativ iar dobânzile pentru împrumuturile pe 10 ani ale Franței și Marii Britanii au atins minime istorice.
În fața acestui seism de proporții, băncile centrale s-au mobilizat în încercarea de a reduce îngrijorările. Banca Angliei a anunțat că este gata să injecteze 250 de milioane de lire suplimentare pentru a se sigură că există suficiente lichidități pentru funcționarea piețelor. La rândul său, Banca Centrală Europeană a anunțat că este gata să furnizeze lichidități suplimentare în euro și valută, adăugând că își va asuma responsabilitățile care îi revin în materie de stabilitatea prețurilor și a sectorului financiar din zona euro.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău