Parlamentul European vrea un registru public pentru obligatiunile garantate cu active
Data publicarii: 20-05-2016 | EconomiePlanul Uniunii Europene vizand relansarea pietei de obligatiuni garantate cu active (asset-backed securities-ABS) trebuie sa includa crearea de registre publice care sa precizeze pozitiile investitorilor si natura activelor adiacente, a propus vineri deputatul european care se ocupa de acest proiect, informeaza Reuters.
Însă această inițiativă ar putea duce la amânarea adoptării unui plan prezentat în luna septembrie a anului trecut de Comisia Europeană, care era destinat relansării unei piețe care în Europa nu și-a mai revenit după criza financiară din 2007-2008 și rămâne la 80% din vârful atins în 2008.
Deputatul european Paul Tang, membru al grupului social-democrat care se ocupă de acest dosar în Parlamentul European, apreciază că relansarea acestei piețe va depinde de "reducerea asimetriei informaționale și a hazardului moral care sunt inerente acestei piețe". În acest sens, Paul Tang a susținut propunerea Comisiei Europene vizând crearea unei noi categorii de datorii "simple, transparente și standardizate" (STS) care ar beneficia de reguli mai relaxate în materie de garanții de capital. Însă, eurodeputatul a propus de asemenea amendarea proiectului astfel încât să includă crearea unui "registru public care să conțină informațiile esențiale cu privire la titrizare și ce poziții deține fiecare investitor". Paul Tang a subliniat că lipsa de transparență este unul din principalele motive pentru care această piață este atât de slabă în Europa.
Comisarul european pentru servicii financiare, Jonathan Hill, a prezentat anul trecut un plan vizând ABS-urile care ar putea oferi noi credite de până la 150 de miliarde de euro și ar diversifica sursele de finanțare pentru companiile europene care în mod tradițional se bazează pe finanțarea oferită de bănci. Însă în timp ce Jonathan Hill dorea ca planul său să fie adoptat rapid de Parlamentul European, deputatul Paul Tang a cerut mai mult timp și a obținut amânarea votului până în luna decembrie, potrivit calendarului de lucru al Parlamentului European.
Statele membre UE au ajuns la finele anului trecut la o poziție comună privind acest proiect care ar crea o nouă clasă de produse "simple, transparente și standardizate" (STS). După ce Parlamentul European își va clarifica propria poziție vor putea începe discuțiile cu privire la varianta finală a actului normativ.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii