ACEA: Piata auto europeana a inregistrat o crestere de 9% in aprilie
Data publicarii: 13-05-2016 | EconomieInmatricularile de autoturisme noi in Europa au crescut cu 9% in ritm anual in luna aprilie 2016, datorita unor cresteri de doua cifre inregistrate pe pietele din Italia si Spania, a anuntat vineri Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.
Un număr de 1,318 milioane autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), în creștere cu 9% comparativ cu 1,210 milioane autoturisme înmatriculate în luna aprilie 2015. ACEA a subliniat că vânzările de autoturisme în Uniunea Europeană au crescut pentru a 32-a lună la rând, atingând "cel mai ridicat nivel înregistrat după luna aprilie din 2008", precizează ACEA.
Toate marile piețe auto europene au înregistrat creșteri în luna aprilie, în frunte cu Italia unde înmatriculările au crescut cu 18,6%, urmată de Spania (creștere de 10,3%), Franța (7,9%), Germania (5,6%) și Marea Britanie (4,4%). Pe primele patru luni ale anului, piața auto europeană a înregistrat o creștere de 8,3%, fiind înmatriculate 5,251 milioane autoturisme noi în UE și țările EFTA.
Piața auto din România a consemnat o creștere de 12,6% în luna aprilie 2016, fiind înmatriculate un număr de 6.174 de autoturisme. Pe primele patru luni ale anului, piața auto din România a înregistrat o creștere de 18,7%, fiind înmatriculate 23.645 autoturisme.
În rândul constructorilor auto, în luna aprilie vânzările Daimler au crescut cu 21,6% iar cele ale Fiat Chrysler Automobiles (FCA) s-au majorat cu 13,6%. Vânzările grupului Renault au crescut cu 5,3%, în condițiile în care înmatriculările de autoturisme Dacia au scăzut ușor cu 1,4% până la 38.435 unități, iar vânzările Renault au crescut cu 8,2%. În primele patru luni din acest an, un număr de 139.512 autoturisme marca Dacia au fost înmatriculate pe piața din Europa, în creștere cu 2,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii