Mugur Isarescu: Inflatia ramane in teritoriu negativ pana in iulie 2016
Data publicarii: 05-05-2016 | EconomieInflatia ramane in teritoriu negativ pana in luna iulie a acestui an si va reveni in intervalul din jurul tintei stationare, de 2,5%, la finele orizontului de prognoza, a declarat joi guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, in cadrul unei conferinte de presa.
"În ședința de astăzi, Consiliul de Administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflației până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA și ale altor impozite indirecte, precum și a scăderii unor prețuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflației în interiorul intervalului asociat țintei și plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză (opt trimestre — n.r.)", a explicat Isărescu.
Potrivit acestuia, riscurile asociate proiecției sunt generate de surse atât interne cât și externe, în condițiile unor incertitudini ridicate.
La capitolul riscuri externe, guvernatorul a menționat sporirea temerilor legate de creșterea economică globală, reacutizarea situației din Grecia și apropierea referendumului din Marea Britanie. "Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea piețelor financiare, tensiunile geopolitice, divergența între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii și evoluția prețului petrolului", a subliniat Isărescu.
Pe plan intern, riscurile asupra inflației sunt reprezentate, în opinia guvernatorului BNR, de politica fiscală și de venituri, precum și de efectele adverse generate de modificări ale legislației în domeniul financiar.
România a consemnat, în luna martie 2016 comparativ cu luna martie 2015, cea mai mare inflație negativă în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o rată de minus 2,4%, față de cea de minus 2,1% înregistrată în februarie, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Ținta de inflație a Băncii Centrale pentru 2016 este de 2,5% +/-1 punct procentual.
BNR a modificat la 1,4% prognoza de inflație pentru finalul acestui an, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de prognoza anterioară, de 1,1%, conform datelor prezentate în luna februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Comisia Națională de Prognoză (CNP) a menținut, în prognoza de iarnă 2016, proiecția privind inflația la finele acestui an la 1,8% și pentru anul viitor la 2,5%, estimările fiind similare celor din prognoza de toamnă publicată la finalul lunii noiembrie 2015.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii