Avantajele creditului de refinantare
Data publicarii: 27-11-2006Lupta pentru clienti
BNR a impus ca toate ratele lunare, inclusiv cea noua, la care se adauga si comisioanele bancare, sa nu depaseasca limita a 30-35% din salariu (dar exista banci, inclusiv dintre primele 10, care reusesc cu succes sa nu treaca toate comisioanele in calcul). Or, pentru a obtine un credit de refinantare nu se mai iau in calcul ratele vechi, ele fiind considerate "refinantate" prin noul credit, iar clientul poate ramane, in urma creditului de refinantare, cu o suma sensibil mai mare decat daca ar lua un credit nou - in unele cazuri.
Bancile alearga dupa clientii "mari", unde conditiile de refinantare devin chiar usor negociabile. "Lupta este asa de avansata, incat bancile care aud ca un client a primit un anumit cost pentru a-si refinanta un credit mai mare, de regula ipotecar, sunt gata sa renegocieze cu clientul acelasi cost ca sa-l pastreze, chiar daca oferta-standard a bancii este diferita", spune un bancher. Ce se intampla insa cu clientii care au credite doar pana la cateva mii de euro?
Piata e in continua schimbare
BCR a luat initiativa de a reduce comisionul de rambursare anticipata pentru creditele de refinantare la 1%, de la maximum de 4,5%. Bancpost a redus comisionul de la 5% la zero. "Cred ca vom renunta si noi in curand la comisionul de rambursare anticipata. Mersul pietei ne impune acest lucru", spune ofiterul de credite al BCR.
In plus, Raiffeisen ofera o reducere la dobanda de un punct procentual pentru creditele de refinantare. Bancpost a "iesit pe piata" cu produse absolut noi, care au un singur comision (de 0,5% lunar in cazul creditului de nevoi personale) atasat dobanzii, iar HVB a eliminat momentan din oferta creditul de nevoi personale pe 10 ani, dar probabil in doua saptamani il va reintroduce sub alta forma (ofiterii de credit spun ca scadenta ar putea fi coborata la 8-9 ani). In schimb, Raiffeisen a urcat de la sase ani la zece ani scadenta creditului de nevoi personale, iar Bancpost - de la cinci la zece ani.
Toate aceste aspecte ii intereseaza si pe cei care doresc credite de refinantare, intrucat, in majoritatea cazurilor, creditul vechi este pur si simplu inlocuit cu unul nou, minus comisionul de rambursare anticipata, care atinge in medie aproximativ 3% pe piata bancara romaneasca.
Comisioane in scadere
Oferta bancilor se modifica, iar sondajele ("mistery shopping") efectuate saptamana aceasta de SFin in sucursale ale unor banci mari au revelat schimbari majore in oferta de credit.
Atat Raiffeisen, cat si alte banci au redus la zero comisionul de rambursare anticipata in cazul refinantarii. Pentru a fideliza clientii, unele banci sunt gata sa refinanteze chiar si creditele luate de la o alta banca, desi in cazul anumitor institutii de credit normele interne interzic acest lucru.
Refinantarea este benefica in special pentru creditele mai vechi de doi-trei ani, cand costurile erau foarte mari. Pentru creditele ipotecare sau cele de nevoi personale pe termen lung, este chiar indicata cate o refinantare la fiecare trei sau patru ani, in conditiile in care apropierea de eurozona va ieftini tot mai mult imprumuturile. Atentie insa! Unele banci nu vor sa renunte la comisionul de rambursare anticipata, iar altele au cerinte speciale pentru a aproba o refinantare. De pilda, la Raiffeisen se pot refinanta doar credite mai vechi de un an, iar HVB cere, pe langa scadentar, si istoricul de sase luni al platii creditului.
Apoi creditul de refinantare chiar aduce mai multi bani clientului, insa numai la anumite banci. De pilda, una dintre bancile vizitate de SFin oferea un credit cu 50% mai mare decat putea fi obtinut cu acelasi venit la alte cinci banci, unde creditul avea cam aceeasi valoare. In fine, exista cazuri in care bancile nu refinanteaza decat creditele ipotecare - este cazul UniCredit sau Banca Romaneasca - sau banci precum ABN Amro, unde nu exista produse de refinantare.
Cum obtinem creditul
Intrucat creditul de refinantare presupune ca banca va vira banii fie in propriile conturi, fie obligatoriu in contul altei banci, pentru a stinge imprumutul restant, fata de un credit normal vor fi percepute in plus spezele de transfer bancar - de pilda, la HVB, fiecare ordin de plata trimis costa 20 de euro. In rest, documentele pentru obtinerea creditului de refinantare sunt aceleasi: adeverinta de salariu plus o factura de utilitati si doar in anumite cazuri cartea de munca si contractul de drepturi de autor inregistrat la Fisc.
In cazul creditelor ipotecare, pre-aprobarea in functie de venitul lunar va fi urmata de prezentarea documentelor imobilului luat in garantie si o noua evaluare a acestuia, care costa, in medie, 100 de euro. Incasarea sumei de catre banca finantatoare este conditionata de transmiterea unei confirmari de emitere a adresei de radiere a primei ipoteci.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani