Criza de piloti la companiile aeriene regionale din SUA
Data publicarii: 07-03-2016 | EconomieRelansarea economiei americane si boom-ul transportului aerian au provocat o penurie de piloti la companiile aeriene regionale din SUA, care sunt obligate sa anuleze zboruri si sa renunte la unele legaturi, informeaza AFP.
Problemele cu personalul ar putea afecta și traficul marilor companii precum United Airlines și Delta Air Lines care depind de companiile mai mici pentru a deservi zonele rurale și a aduce pasageri pe marile aeroporturi.
"A devenit o criză la anumiți transportatori, rezultând în anularea de zboruri și perturbări serioase", a declarat Patrick Smith, pilot și creatorul blogului "Ask the Pilot".
Potrivit datelor furnizate de Air Line Pilots Association (ALPA), mai mulți transportatori regionali și-au redus zborurile cu aproximativ 5% în 2015 iar o serie de mici aeroporturi precum cele din Redding, California, sau Erie, Pennsylvania, sunt cele mai afectate.
Analiștii susțin că există mai mulți factori care au dus la această penurie de piloți: salariile scăzute, costul ridicat al cursurilor de pregătire profesională, majorarea orelor de zbor necesare pentru obținerea unui brevet de pilot precum și un val de pensionări, aproximativ 18.000 de piloți urmând să se pensioneze până în 2022. Cu toate acestea, cea mai mare problemă este salariul. Paul Ryder, capitan la ExpressJet Airlines, membră a ALPA, susține că piloții companiilor aeriene regionale sunt plătiți, în medie, cu 27.350 de dolari pe an, comparativ cu 103.390 dolari pe an în cazul piloților de la marile companii. Aceasta în condițiile în care tinerii piloți trebuie să plătească între 150.000 și 200.000 de dolari pentru obținerea unei licențe.
"Salariile și condițiile de muncă la transportatorii regionali sunt foarte proaste. Până în prezent piloții le acceptau, temporar, așteptând să se alăture unei mari companii. Nu mai este cazul acum pentru că transportul aerian regional este în plin boom", a explicat Patrick Smith.
În plus, în urmă cu trei ani, autoritățile americane au înăsprit și condițiile de formare profesională pentru piloți, după o serie de accidente, cel mai grav fiind prăbușirea unui avion Colgan Air în apropiere de Buffalo, New York, care a provocat decesul a 49 de persoane. În consecință, în prezent piloții trebuie să aibă cel puțin 1.500 de ore de zbor, în loc de 250 înainte, pentru a obține un brevet de pilot pentru avioane de linie.
Aceasta este a doua mare criză pentru piloți după atentatele din 11 septembrie 2001. Prima astfel de criză s-a rezolvat în mod natural prin recesiunea din 2008, care a atras după sine o scădere a traficului.
Potrivit Boeing, în următorii 20 de ani la nivel mondial va fi nevoie de 558.000 de piloți, dintre care 95.000 sau 17% din total numai în America de Nord.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău