70.000 de freelanceri lucreaza in domeniul IT&C din Romania (CodersTrust)
Data publicarii: 13-10-2015 | HR/CariereRomania are, in prezent, 70.000 de liber profesionisti care lucreaza in domeniul IT&C, in timp ce tendinta la nivel mondial este in continua ascensiune iar previziunile pentru anul 2020 indica un numar de 165 milioane de 'freelanceri', potrivit datelor prezentate, vineri, intr-o conferinta de specialitate, de catre Jan-Cayo Fiebig, presedintele companiei CodersTrust, start-up cu sediul in Danemarca, lansat si in Romania.
'Statisticile arata ca in Romania exista, la ora actuala, 70.000 de freelanceri in IT, in timp ce la nivel global numarul liber profesionistilor pe acest segment a ajuns la 14 milioane. Tendinta pentru urmatorii ani arata ca, pana in 2020, in intreaga lume vor lucra ca 'freelanceri' pe domeniul IT&C, circa 165 de milioane de persoane', a afirmat Fiebig.
CodersTrust, un start-up finantat de Morten Lund, fondatorul Skype, a intrat pe piata din Romania cu scopul de a forma programatori in IT. Prin intermediul noului concept, cei interesati pot urma cursuri de pregatire pe durata a trei luni, contra unei taxe de 350 de euro. Ulterior, absolventul este indrumat de catre specialistii CodersTrust catre companiile partenere pentru gasirea unui loc de munca. In cazul in care persoana care a absolvit un astfel de curs reuseste sa primeasca job-ul dorit, angajatorul va plati Coders Trust un bonus in cuantum de trei ori valoarea cursului platit de catre cursant.
'Cursantii se inscriu pe platforma online a CodersTrust (www.coderstrust.com), isi aleg cursul care ii intereseaza, platesc o taxa de scolarizare, iar dupa absolvire, acestia intra in baza de date a start-upului care este conectata la platforme precum Elance si oDesk. In acest fel, absolventii pot obtine contracte de munca full-time, freelance sau ambele. Companiile care participa la finantarea programului in Romania au prioritate in recrutarea specialistilor si evita astfel cheltuielile mari ocazionate de programele de instruire in-house si recrutarea prin metode clasice. In program se poate inscrie orice persoana care isi doreste o cariera in IT sau venituri suplimentare, angajata sau nu si cu studii tehnice sau fara', se noteaza in descrierea companiei.
Start-up-ul cu sediul la Copenhaga (Danemarca) din anul 2013 pune la dispozitie o platforma online prin intermediul careia cei interesati, cu sau fara experienta in programare, pot fi instruiti in tehnologii, precum MySQL, Advanced WordPress, JavaScript sau JQuery.
CodersTrust detine birouri operationale in Bangladesh (la Dhaka), din anul 2014, respectiv in India (la New Delhi), din acest an.
AGERPRES
Tag-uri:
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice