BNR ajută băncile cu jumătate de miliard de euro
Data publicarii: 09-07-2014 | Finante-BanciBNR a decis să ajute băncile comerciale prin reducerea rezervelor minime obligatorii în valută cu două puncte procentuale, ceea ce înseamnă că băncile pot trimite acasă suma de 500 milioane euro
Banca Națională a României (BNR) a decis, la ultima ședință a Consiliului de Administrație, păstrarea dobânzii de politică monetară la același nivel, de 3,5%, însă a hotărât să reducă rata rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor în valută ale băncilor.
Astfel, nivelul RMO în valută scade de la 18% până la 16%, ceea ce se traduce prin eliberarea către bănci a sumei de 500 milioane euro. Decizia nu este neapărat o surpriză pentru piețe. în condițiile unei inflații care a coborât la 0,94% în luna mai față de aceeași lună a anului trecut, era văzută ca posibilă o reducere a dobânzii de politică monetară, cu un sfert de punct procentual sau chiar mai mult. Consiliul BNR a preferat păstrarea dobânzii la același nivel, pe motiv că inflația va reveni pe trend pozitiv în ultima parte a anului, dar a continuat relaxarea condițiilor de creditare impuse băncilor.
Discuțiile despre evoluția pre¬țurilor s-au concentrat, în ultimul timp, pe efectele negative pe care le poate avea deflația. La aceasta s-a referit inclusiv Liviu Voinea, ministrul bugetului, anul trecut, când căuta căi de justificare a introducerii taxei suplimentare pe carburanți. Voinea, care din septembrie se mută la BNR pe post de viceguvernator, explica atunci că „pericolul“ deflaționist va fi combătut de noua taxă, iar prețurile combustibililor nu vor crește, ci vor stagna. Evoluția ulterioară nu i-a dat dreptate; motorina și benzina s-au scumpit, în ciuda deflației generale a indicelui prețurilor de consum.
Deflația era, în urmă cu ceva mai mult timp, și o problemă ridicată de Valentin Lazea, economist-șef al BNR, care declara, la sfârșitul anului 2012, că toată lumea ar avea de pierdut dacă prețurile s-ar duce în jos, făcând referire directă la bunăstarea „omului de rând“, pierderile fiind cuantificabile la nivelul întregii societăți.
Acum s-a răzgândit, iar deflația este văzută ca un „mijloc, verificat de sute de ani, a autoreglării unei economii de piață“, „un instrument de redistribuție între diverse categorii de cetățeni în cadrul aceleiași economii“.
SURSA: Capital.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii