Carpatica Asig a avut pierderi de 30 mil. lei anul trecut
Data publicarii: 17-06-2014 | Finante-BanciCarpatica Asig Sibiu a încheiat anul trecut cu pierderi de 30,3 milioane de lei, în creştere cu peste 330% faţă de 2012, fiind al treilea an consecutiv în care societatea raportează un rezultat negativ, potrivit datelor asigurătorului.
în 2012, societatea a consemnat pierderi de 6,99 milioane de lei, de la 4,55 milioane de lei în anul precedent.
Anul trecut, subscrierile Carpatica Asig Sibiu au crecut cu 61%, la 481,7 milioane de lei, pe fondul majorării numărului de clienţi, de la peste 950.000 la 1,35 milioane, iar daunele plătite au urcat cu 47%, la 276 milioane de lei.
în a doua parte a lunii mai, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis deschiderea procedurii de redresare financiară pentru Carpatica Asig, conducerea companiei având obligaţia să prezinte un plan de redresare financiară în cel mult de 20 zile.
Societatea este parte a grupului Carpatica, deţinut de omul de afaceri Ilie Carabulea.
Alături de fostul preşedinte al ASF Dan Radu Ruşanu şi Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, Carabulea este judecat în stare de arest în dosarul "Carpatica", în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.
Cei trei au fost trimişi în judecată, în 24 aprilie, de procurorii anticorupţie.
Totodată, procurorii au trimis în judecată şi societatea Carpatica Asig SA, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.
începând din mai 2013, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac "au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA", susţin procurorii.
Continuarea, în ZF.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii