S& P: Banca Comerciala Romana urca ratingul Erste la A-1
Data publicarii: 20-11-2006Ratingul pe termen scurt "A-1" arata ca o entitate este puternica din punct de vedere al lichiditatii si isi poate indeplini angajamentele financiare, potrivit definitiei S&P.
O alta cauza a maririi ratingului atribuit datoriilor pe termen scurt ale bancii austriece a fost si profitabilitatea grupului financiar Erste. Alt plus remarcat de S&P la Erste este diminuarea riscurilor economice si ale industriei bancare din Europa Centrala si de Est.
"La aproape un an de la anuntul achizitiei, niciun risc neasteptat nu a aparut la BCR, ceea ce Standard&Poor's apreciaza ca fiind pozitiv", a declarat, vineri, analistul S&P Bernd Ackermann, intr-un comunicat al agentiei. In ciuda faptului ca BCR este o achizitie mare pentru Erste Bank, S&P este increzatoare in capacitatea bancii de a gestiona corect riscurile aferente acestei operatiuni, dat fiind istoricul Erste in alte cazuri ale Europei Centrale si de Est.
Chiar daca planul Erste pentru BCR este ambitios, S&P spune ca banca romana ar trebui sa atinga un nivel bun de crestere. In plus, Erste Bank are o pozitie buna pentru a beneficia de cresterile mai pronuntate ale afacerilor din Europa Centrala si de Est, insa care au un risc atasat mai mare decat media industriei bancare. Statutul tarii de membra a Uniunii Europene va avea, de asemenea, efecte benefice asupra stabilitatii pietei romane, ceea ce va aduce, implicit, beneficii bancii romane.
"Totusi, aceste riscuri se reduc in intensitate pe masura ce economii se maturizeaza si sunt rasplatite adecvat prin castiguri mai mari", a mai spus Ackermann. In plus, cele mai multe operatiuni ale bancii austriece in Europa Centrala si de Est sunt facute in tari membre ale Uniunii Europene.
"Devierile de la tintele de venit ale Erste pentru BCR sau alte achizitii importante, care ar putea intarzia reconstructiei ratelor capitalului (n.r. rata capitalului reprezinta procentajul capitalului institutiei in activele ei), vor fi vazute dintr-o perspectiva negativa", a conchis Ackermann.
Capitalizarea puternica, reducerile riscurilor economice si ale industriei bancare din Europa Centrala si de Est, precum si progresele majore in procesul de integrare si in profitul BCR, ar putea fi factori pozitivi. "Cu toate acestea, o marire pana la "A-1+" este putin probabila pe termen scurt si mediu", se mai spune in comunicatul S&P. Plusul ar semnifica parerea analistilor agentiei ca banca ar avea o capacitate deosebit de puternica de indeplinire a angajamentelor financiare pe termen scurt.
"Standard&Poor's va continua sa monitorizeze succesul integrarii BCR in grupul Erste Bank si viteza la care veniturile operationale sunt imbunatatite la BCR", se spune in comunicatul agentiei de rating.
Daca preluarea Agentia de rating a anuntat la finele lunii august ca ratingul BCR va depinde de implicarea Erste Bank in procesul de integrare. Ratingul S&P pentru datoriile pe termen lung, in valuta si in lei, ale bancii romane este de "BBB-", cu o perspectiva stabila atribuita de agentia de evaluare a riscurilor financiare. Un rating de BBB semnifica arata o capacitate adecvata a institutiei de a-si indeplini angajamentele financiare. Cu toate aceste, este posibil ca anumite circumstante economice sa slabeasca puterea financiara a bancii respective si, astfel, sa nu mai poata fi capabila sa-si indeplineasca angajamentele de ordin financiar.
Perspectiva stabila a ratingului BCR reflecta asteptarile agentiei Standard&Poor's ca banca sa-si intareasca eficienta ca efect al initiativei Erste Bank, dar ratingurile viitoare ale BCR vor depinde de sustinerea pe care o va acorda banca austriaca si de gradul de implicare al Erste in restructurarea, anunta in luna august S&P.
Grupul austriac mentinea si in raportul financiar al trimestrului trei, publicat la finalul lunii octombrie, aceleasi previziuni anuntate in cadrul Zilelor Pietelor de Capital a Erste Bank, pe data de 9 octombrie 2006. Astfel, pentru operatiunile de business din 2005 in 2009, managementul previzioneaza o crestere medie anuala de peste 20% a profitului net, dupa aplicarea taxelor. Pentru 2009 se previzioneaza ca obiectiv atingerea unui raport cost/venit situat sub 55%. Ca urmare a cresterii puternice a aproape 70% din capitalul social, in cursul majorarii de capital realizate la inceputul lui 2006, rentabilitatea capitalului angajat se va micsora, conform estimarilor pentru acest an financiar. Totusi, se presupune ca va inregistra ulterior o noua crestere, atingand un nivel intre 18% si 20%, in 2009.
Erste Bank estimeaza ca Banca Comerciala Romana (BCR ) va obtine un profit net de 250 milioane euro in 2006 si se asteapta la o crestere anuala de 40% a profitului BCR pana in 2009, astfel incat sa recupereze pana atunci mai mult de 10% din suma platita. Analistii bancii de investitii Bear Stearns estimeau intr-un raport publicat in luna octombrie, ca pachetul de actiuni detinut la BCR va aduce un profit net grupului Erste de 45 milioane euro in 2006 (4,9% din profitul total), 257 milioane euro in 2007 (19,6% din total) si de 359 milioane euro in 2008 (22,7%).
Europa Centrala si de Est va contiuna sa ramana motorul de crestere a profitabilitatii, cu cerere mare de creditare si imbunatatiri ale eficientei.
"Vom incepe chiar de maine sa implementam un nou plan de business ambitios. Astfel, nu va trece mai mult de un an pana cand clientii nostri vor simti influenta apartenentei BCR la grupul Erste Bank in ceea ce priveste produsele si serviciile oferite la standarde de calitate europene", a declarat, pe 12 octombrie, presedintele Erste Bank, Andreas Treichl.
Costurile de integrare vor atinge maximum 100 milioane euro, cheltuielile de capital se vor ridica la 120 milioane euro si pana in 100 milioane euro vor fi alocate provizioanelor suplimentare pentru riscuri, a anuntat Erste.
In urma acestor investitii, pana in 2009, BCR va avea o retea de 560 de unitati, arata planul de dezvoltare al Erste. BCR avea o retea de 457 unitati la inceputul lunii noiembrie. Proiectul de dezvoltare indica dublarea numarului de bancomate, pana la 2.215 bancomate si marirea, de patru ori a terminalelor de plati amplasate la comercianti, pana la 31.570 POS-uri.
Grupul Erste a afisat un profit net de 649,3 milioane euro in primele noua luni ale acestui an. Creditarea sustinuta, marirea veniturilor din dobanzi si comisioane si dobanzile mari ale bancilor centrale au urcat profitul net al grupului Erste in primele noua luni din 2006 la 649,3 milioane euro, cu 27,6% mai mare fata de acelasi interval din 2005, declara atunci CEO-ul bancii, Andreas Treichl.
BCR a afisat un profit net dupa opt luni, dupa impozitare si participatii minoritare, de 177,8 milioane euro (627 milioane lei), cu 50,2% mai mare decat se inregistrase in primele opt luni ale anului trecut. Indicatorul cost/venit al BCR s-a imbunatatit, fiind de 51,9% la sfarsitul lunii august, fata de 56,2% in august 2005. Rentabilitatea fondurilor proprii (ROE - return of equity) a ajuns la 23,9% in august 2006, fata de 17,9% cu un an in urma.
BCR, membra a grupului Erste Bank, este cea mai importanta banca din Romania, cu active de 39,2 miliarde lei (11,09 miliarde euro) dupa primele noua luni ale anului. Banca are, in prezent, o retea de peste 450 sucursale si agentii in intreaga tara. Erste Bank a finalizat achizitia a 61,9% din BCR in luna octombrie a anului curent. Aproximativ 30% din banca este detinut de Societatile de Investitii Financiare (SIF-uri), iar restul de 8% de angajati. Banca austriaca a lansat la 1 noiembrie oferta pentru cumpararea actiunilor detinute de angajati.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani