Deutsche Bank Global Technology caută 500 de programatori în Bucureşti
Data publicarii: 09-05-2014 | Finante-BanciBanca germană Deutsche Bank şi-a adăugat numele pe lista jucătorilor din „liga mare“ care contribuie la explozia dezvoltării sectorului local de IT cu un centru tehnologic inaugurat ieri la Bucureşti, pentru care vor lucra în prima fază 250 de specialişti, dintre care 65 au fost deja angajaţi, o parte dintre ei fiind români care au lucrat în străinătate, dar s-au întors pe poziţii similare în ţară.
„în prezent am recrutat deja 65 de specialişti, dintre care 14% sunt români repatriaţi. Avem foşti angajaţi din Marea Britanie, Cehia şi ţările nordice care s-au întors să lucreze în România. Intenţionăm să majorăm acest procent la 20%“, a declarat Marian Popa, managerul Deutsche Bank Global Technology Bucureşti (DBGT). El a adăugat că salariile medii pe care le vor primi angajaţii centrului se vor situa în intervalul 1.500 - 2.000 euro/lună.
La 59 de ani, Marian Popa este unul dintre cei mai puternici manageri români din industria IT&C, el ocupând în perioada 2004-2012 funcţia de CEO al diviziei grupului britanic Endava în Europa Centrală şi de Est. „Procesul de recrutare este foarte exigent în această perioadă, cu 5-7 faze de interviuri, pentru că ne uităm doar după profesionişti de top, de nivel senior. De la 1 ianuarie 2015 începem să angajăm şi pe poziţii de junior“, a precizat Marian Popa. Cele mai multe locuri de muncă disponibile anul acesta pentru centrul DBGT sunt cele de Java developer şi analişti. Pe piaţa locală sunt prezente 25 dintre cele mai mari companii de IT&C, printre care Microsoft, IBM, Oracle, HP, SAP sau Google.
SURSA: ZF.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile