Dobânzile la lei au crescut pe piaţa monetară după pauza de Paşte
Data publicarii: 23-04-2014 | Finante-BanciRatele medii ale dobânzilor afişate ieri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au crescut de la 1,76% - 2,26% la 2,5-3% pe an, în condiţiile în care se apropie finalul actualei perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii de către bănci.
Dobânzile sunt sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, dar mult peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an. „în vreme ce această evoluţie sugerează că surplusul de lichiditate este mai scăzut decât ne aşteptam, credem în continuare că cele 5,2 miliarde lei în scadenţe de obligaţiuni care vor inunda piaţa mâine (astăzi – n. red.) vor conduce la scăderea ratelor pe termen scurt în noua perioadă de rezervă”, se arată într-o notă a analiştilor de la ING Bank.
Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au crescut ieri la 2,54 - 3,04% pe an, de la nivelurile de vineri, de 2,03% - 2,53% pe an. Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a urcat uşor la 2,98%, de la 2,96% pe an vineri.
în paralel, cotaţiile monedei naţionale au urcat foarte uşor marţi în a doua parte a şedinţei interbancare, la 4,4670 lei/euro, într-o piaţă cu volume reduse, potrivit dealerilor. La debutul şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,4620 lei, iar pe parcursul sesiunii cursul a urcat treptat, până la 4,4670 lei/euro. Potrivit dealerilor, volumele tranzacţionate au fost reduse. BNR a publicat un curs de referinţă de 4,4660 lei/euro, cu 0,53 bani mai ridicat faţă de vineri.
SURSA: ZF.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii