Dana Nastase a trimis cu Tarom-ul in China 820.000$ de cumparaturi
Data publicarii: 15-11-2006Intr-un alt transport Adrian Nastase a mai adus din China instalatii sanitare, cum ar fi vase pentru wc, chiuvete, bideuri, cazi, paturi, brazi de Craciun, plapumi, lenjerii de pat, biciclete, combine muzicale, aparate de curatat scame, lanterne, tacamuri, flori si legume artificiale. De asemenea, din dosar mai reiese ca trei conturi bancare ale familiei Nastase au fost blocate de procurorii DNA, in urma cu patru luni. Acestia au pus sub sechestru asigurator sume de bani in valoare de peste 8 miliarde de lei vechi, solicitand bancilor HVB si BRD sa blocheze conturile in care Adrian si Dana Nastase depozitasera bani in moneda nationala. Mai mult decat atat, anchetatorii au mai blocat si un cont in valuta, aflat la BCR Unirea, unde familia Nastase avea 118.000 de dolari.
Potrivit rechizitoriului, motivul pentru care procurorii anticoruptie au luat aceasta masura a fost ca presupusa mita luata de Nastase ar fi produs un prejudiciu de peste 1,4 milioane de euro.
In acelasi timp, procurorii DNA l-au scos de sub urmarire penala pe Ioan Paun - consul general si fost sef al Consulatului General al Romaniei la Hong Kong - dupa ce a pus la dispozitia anchetatorilor mai multe informatii nefavorabile lui Adrian Nastase.
Ioan Paun a fost acuzat de complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata si complicitate la folosirea, in fata autoritatilor vamale, a unor documente falsificate. Ioan Paun este consilier economic la Consulatul Romaniei la Shanghai, fiind in subordinea Ministerului Economiei si Comertului.
Potrivit rechizitoriului, Ioan Paun a declarat ca, in august 2002, a insotit-o pe Dana Nastase la cumparaturi in China, aceasta fiind impreuna cu niste prietene.
In fata procurorilor, Paun a declarat ca, in august 2002, a fost trimis de Dana Nastase la aeroport, pentru a lua de la pilotul cursei Tarom o mapa neagra cu un sigiliu, pe care, ulterior, a predat-o sotiei fostului premier.
In interiorul mapei se afla "un top de hartie A4 care avea in mijloc un decupaj din interiorul caruia am scos trei teancuri de bancnote, fiecare continand cate 10.000 de dolari. In total erau 30.000 de dolari", a declarat anchetatorilor Paun. Acesta le-a insotit pe Dana Nastase si pe prietenele ei la cumparaturi, notandu-si strict fiecare cheltuiala si tinand evidenta stricta a chitantelor.
In 5 octombrie 2002, prin intermediul cursei Tarom, Paun a mai primit o mapa in care se aflau 90.000 de dolari, banii fiindu-i trimisi de Dana Nastase in aceeasi modalitate.
Urmatorul plic a fost primit de Ioan Paun in decembrie 2002.
Ioan Paun sustine ca a primit in total de la Dana Nastase 820.000 de dolari. De 700.000 de dolari a cumparat diverse bunuri din China. Fostul consul s-a aratat dispus sa predea DNA "restul" de 120.000 de dolari.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman