Dan Sova: Proiectul Comarnic-Brasov este finantat integral de catre banci
Data publicarii: 16-01-2014 | Finante-BanciAutostrada Comarnic - Brasov este un proiect care va fi finantat integral cu ajutorul bancilor, iar statul roman nu va plati pana in 2017 niciun ban, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, Dan Sova, ministru delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine.
'Acest proiect se finanteaza integral de catre banci. Deci, orice cost este verificat de catre finantator. Cei 28 milioane de euro pentru fiecare kilometru sunt cu sapte milioane de euro mai putin fata de cat se negociase in 2011. Avem aproape 1,5 miliarde euro constructie, restul pana la 1,8 miliarde sunt cheltuieli de proiectare, management, consultanta etc. In proiectul initial de constructie existau 58 de kilometri, iar noi am fost nevoiti sa schimbam putin traseul autostrazii pentru a scadea pretul. S-au mai adaugat cateva sute de metri la solutia tehnica de unire a autostrazii cu Centura Brasovului. Autostrada este prin munte, dar tot traseul este extravilan, nu trece prin nicio localitate. Vom avea 19 viaducte, este un proiect spectaculos', a afirmat Sova.
In ceea ce priveste eventuale penalitati pe care cele trei companii castigatoare le-ar putea plati, oficialul a mentionat ca consortiul trebuie sa finalizeze proiectul si ulterior va primi banii.
'Nu suntem in situatia de a plati de la buget bani. Deci, pentru ca ei sa ia bani, consortiul trebuie sa termine autostrada, iar statul va plati banii abia dupa ce se finalizeaza autostrada. Perioada de exploatare a autostrazii va fi de 26 de ani, iar CNADNR va ramane un supraveghetor foarte dur al lucrarii', a spus Dan Sova.
Finalizarea lucrarilor la tronsonul de autostrada Comarnic-Brasov va avea loc pana in anul 2017, cel tarziu, iar costurile estimate se vor ridica la valoarea de 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 28 de milioane de euro pentru fiecare kilometru, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, intr-o conferinta de presa.
Potrivit oficialului, in Memorandumul semnat de autoritatile romane cu reprezentantii consortiului Vistrada Nord, castigator al licitatiei pentru lucrarile la tronsonul Comarnic-Brasov, se prevede ca semnarea contractului sa aiba loc pana de Paste, respectiv 20 aprilie, iar lucrarile sa demareze pana la finele lunii aprilie.
Primul ministru a mentionat, totodata, ca tariful de utilizare a autostrazii va fi stabilit de statul roman, acesta fiind estimat la 5,7 lei plus TVA pentru cei 60 de kilometri dintre Comarnic si Brasov.
Joi, reprezentantii consortiului Vistrada Nord, compus din companiile Vinci, Strabag si Aktor, au parafat cu autoritatile romane un Memoradum privind finalizarea calendarului si a restului masurilor in ceea ce priveste atribuirea contractului de concesiune de lucrari publice referitor la proiectarea, construirea, finantarea, operarea si intretinerea Autostrazii Bucuresti - Brasov, tronsonul Comarnic - Brasov.
In data de 19 decembrie 2013, s-a finalizat selectia viitorului concesionar al autostrazii Comarnic-Brasov, acesta fiind un consortiu format din firme din Italia, Austria si Grecia, respectiv Vinci - Strabag - Aktor.
Ofertele in vederea atribuirii "Contractului de concesiune de lucrari publice privind proiectarea, construirea, finantarea, operarea si intretinerea Autostrazii Bucuresti - Brasov, tronsonul Comarnic - Brasov, km 110+600 - km 168+600" au fost depuse de Asocierea Vistrada Nord (Vinci/Franta), Strabag/Austria si Aktor/Grecia) si Asocierea Impregilo SpA/Salini din Italia, potrivit Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine.
Tronsonul de autostrada va fi operat si intretinut de concesionar, iar perioada de garantie este inclusa in durata contractului de concesiune.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman