Piata de web design, in crestere accelerata
Data publicarii: 13-11-2006
Potrivit acestuia, gradul de patrundere al Internetului nu este nici macar la 50% din potential, iar de-abia in 2010 ar putea sa ajunga la acest nivel. Tocmai acest fapt coroborat cu numarul infim de companii ajuta foarte mult firmele de profil care castiga tot mai multi clienti zilnic. "Cred ca deja peste 50% dintre firme, mici si mari, apeleaza la firme si nu la cunostinte. Bineinteles ca ponderea o detin firmele mari care isi permit si costuri pe masura... dar si firmele mici au inceput sa isi dea seama ca este mai bine sa investesti 1.000 euro decat sa arunci 300. Asta este si schimbarea din ultimii doi ani: firmele de web design castiga teren in fata «baiatului de la calculator», in ciuda diferentelor mari de tarife", declara si Pavelescu, directorul MC Web Design.
Conform spuselor lui Florin Bulica, director de vanzari la Direct Design, vanzarile si cifra de afaceri a societatii pe care o reprezinta s-au situat permanent, in fiecare an de la infiintare, pe un trend crescator. "Avem o cifra de afaceri sub 100.000 euro anual si o crestere anuala pe undeva pe la 20%", spune Bulica. Potrivit acestuia, in acest tip de afacere profiturile se situeaza in jurul cotei de 50% din cifra de afaceri. Explicatia consta in gradul ridicat de valoare adaugata adusa de acest tip de serviciu, iar cheltuielile constand practic doar in plata salariilor si eventual a chiriei.
Conform spuselor web designerilor, costul realizarii unui site se poate situa intre 200 de euro, pentru o simpla pagina de prezentare, si mii de euro pentru un portal de informatii.
Scoala romaneasca nu produce specialisti
Reprezentantii societatilor de web design afirma ca este o adevarata problema cu gasirea de specialisti cu pregatire adecvata pentru a lucra in acest domeniu. "Scoala romaneasca nu produce specialisti in domeniu. Cei mai multi lucratori din web design sunt autodidacti", spune Sarbu. Exista probleme in selectarea personalului pentru ca trebuie niste oameni seriosi si foarte specializati si din pacate nu sunt foarte multi, este de parere si Bulica. "Oho, si inca ce problema este sa gasim oameni calificati! Cei mai multi au impresia ca daca au deschis PhotoShop-ul si au generat o pagina web cu word-ul sunt deja web designeri.
Cei priceputi cu adevarat sunt deja «luati» sau au firmele lor. Este foarte greu de gasit un web designer sau programator web bun si fara pretentii salariale imposibil de onorat", afirma Pavelescu. Potrivit acestuia, salariul mediu in domeniu este de 600 euro, in crestere accelerata in ultimii 2 ani.
6.000 euro, investitie minima
Pavelescu ne expune si reteta financiara pentru deschiderea unei firme de web design astfel: "3 PC-uri (nu foarte performante) - max. 2.000 euro, mobilierul aferent = aprox. 1.000 euro, o imprimanta total neperformanta - 50 euro, scanner bunicel - 100 euro, telefon, fax - 200 euro, o conexiune buna la Net = 100 euro/luna, 3 salariati - 1.500 euro/luna, chirie sediu: 400 euro/luna. In total: 5.350 euro... sa zicem 6.000 euro. Investitia este minima, nu cred ca exista o afacere care poate fi inceputa cu numai 6.000 euro. Problema este alta: mentinerea afacerii luni de zile (minimum 10-12 luni) pana cand ar putea deveni profitabila. Cineva trebuie sa plateasca salariile si chiria", declara acesta.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii