APAPR: Fondurile de pensii au ajuns la active de trei miliarde euro
Data publicarii: 07-10-2013 | Finante-BanciFondurile de pensii private administreaza active nete de peste 13,5 miliarde lei (3,02 miliarde euro) pentru 6,3 milioane de participanti (conturi individuale), potrivit datelor la 30 septembrie 2013, publicate luni de Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania /APAPR/.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns dupa primele 9 luni ale anului 2013 la un numar total de 5,95 milioane de participanti, dintre care numarul celor care primesc luna de luna contributii virate de catre Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP) s-a stabilizat la aproximativ 3,6 milioane.
De la lansare si pana in prezent, fondurile de pensii obligatorii au primit in administrare de la CNPP, in numele participantilor, contributii brute totale in valoare de 10,47 miliarde lei, ajungand, in urma activitatii investitionale, la active nete de 12,75 miliarde lei. Diferenta de 2,28 miliarde lei reprezinta castigul investitional net.
'Pilonul II a produs de la lansarea sa si pana in prezent o valoare adaugata de peste 510 milioane de euro in beneficiul exclusiv al contributorilor la sistem, demonstrand cel putin pana in prezent indeplinirea mandatului de administrare responsabila si eficienta a economiilor actualei generatii de salariati, pentru pensia de maine', a declarat Marius Popescu, presedintele APAPR.
In ultimul an (septembrie 2012 - septembrie 2013), activele fondurilor de pensii de Pilon II si-au mentinut cresterea accelerata, cu un ritm usor peste 45%.
Din punct de vedere al performantelor investitionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat, de la lansarea lor in luna mai 2008, un randament mediu anualizat de 11,7%.
In prezent, cota de contributie virata catre Pilonul II este de 4% din veniturile brute ale participantilor, aceasta evoluand de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului (2008) si urmand sa ajunga la 6%, cu o crestere de jumatate de procent anual, pana in 2016.
Fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au ajuns dupa primele 9 luni ale anului 2013 la un numar total de circa 305.000 de participanti, dintre care insa doar mai putin de jumatate isi platesc lunar contributiile, pe fondul climatului economic inca insuficient de favorabil pentru relansarea apetitului angajatorilor pentru oferirea acestui tip de beneficiu salariatilor.
Activele nete ale fondurilor de pensii facultative au depasit la finele lunii septembrie nivelul de 750 milioane lei, cu 35% mai mult decat in urma cu un an (septembrie 2012).
Fondurile de pensii private facultative au realizat, de la lansarea lor, in luna mai 2007, un randament mediu anualizat de 8,2%.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman