Raiffeisen Bank ajuta IMM-urile sa ia credite cu garantii JEREMIE
Data publicarii: 30-08-2013 | Finante-BanciRaiffeisen Bank si-a majorat plafonul de credite cu garantie JEREMIE, punand astfel la dispozitia IMM-urilor un total de 172,5 mil EUR in conditii atractive, atat din punctul de vedere al costurilor, cat si al garantiilor solicitate.
Companiile IMM pot aplica la credite pentru finantarea capitalului de lucru, precum si pentru finantarea investitiilor, cu o maturitate extinsa pana la10 ani. In plus, companiile IMM cu o cifra de afaceri mai mare de 5 milioane EUR, pot beneficia de credite pentru capital de lucru de tip revolving, cu posibilitatea deschiderii de acreditive.
Garantia JEREMIE acopera 80% din valoarea creditului, fara nici un cost pentru firme. Plafonul maxim al creditului este de 1.875.000 de euro, cu exceptia companiilor IMM care isi desfasoara activitatea in sectorul transportului rutier, pentru care plafonul maxim este de 937.500 de euro.
"Din aprilie 2011, peste 1.100 de clienti IMM au beneficiat de acces la finantare in conditii avantajoase, bazate pe parteneriatul Raiffeisen Bank - EIF. Astfel aceste companii au reusit sa-si creasca sau sa-si consolideze afacerile, in conditiile unui climat economic dificil. Suplimentarea plafonului alocat Raiffeisen Bank vine sa confirme dorinta bancii de a se implica activ in absorbtia fondurilor europene alocate Romaniei, cu efect direct asupra dezvoltarii economice”, a declarat Vladimir Kalinov, vicepresedinte Retail Raiffeisen Bank.
Creditele cu garantia JEREMIE pot fi accesate de catre companiile de tip IMM, conform definitiei europene (cifra de afaceri mai mica de 50 milioane de euro si maximum 250 de angajati, inclusiv start-up).
Facilitatile se acorda atat in lei, cat si in euro, cu respectarea Regulamentului BNR, 17/2012 si sunt destinate finantarii investitiilor, acoperirii nevoilor de capital de lucru, consolidarii sau dezvoltarii activitatii (ca de exemplu achizitia de materie prima, semifabricate si stocuri, cheltuieli cu forta de munca, creante comerciale, utilitati etc).
Raiffeisen Bank ofera credite noi pentru companiile IMM care isi desfasoara activitatea in sectoare eligibile, conform programului JEREMIE, cum ar fi: productie, constructii, retail, transport, turism, servicii, etc. IMM-urile care acceseaza credite cu garantie JEREMIE nu trebuie sa se afle in stare de dificultate financiara, faliment ori lichidare, trebuie sa-si fi indeplinit obligatiile de plata a impozitelor si taxelor catre bugetele componente ale bugetului general consolidat, reprezentantul legal sa nu fi fost condamnat in ultimii 3 ani.
JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterpises) este o initiativa a Fondului European de Investitii (FEI) pentru sprijinirea accesului la finantare al intreprinderilor mici si mijlocii, prin instrumente financiare finantate din fondurile structurale alocate statelor membre. In Romania, initiativa JEREMIE este finantata prin Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice” 2007-2013, prin Fondul European de Dezvoltare Regionala. Garantia JEREMIE este considerata ajutor de minimis, ceea ce impune respectarea valorii cumulate a ajutoarelor de minimis primite in ultimii 3 ani fiscali consecutivi incheiati de maximum 200.000 de euro in echivalent lei, respectiv 100.000 de euro pentru companii IMM care activeaza in transportul rutier.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii