Deficitul de cont curent ar putea afecta cursul de schimb

Data publicarii: 03-11-2006
Deficitul de cont curent ar putea afecta cursul de schimbAnalistii financiari estimeaza ca deficitul de cont curent va depasi estimarea Bancii Nationale, de 8,7% din Produsul Intern Brut (PIB), titreaza Romania Libera. Mai mult decat atat, aproape la unison, acestia sustin ca in viitor gradul de acoperire a deficitului de cont curent prin investitii straine directe va scadea. "Ne asteptam ca deficitul de cont curent sa atinga anul acesta chiar in jur de 11% din PIB, dupa ce anul trecut a fost, dupa estimarile noastre, de peste 9% din PIB. Cifra initiala publicata de Banca Nationala pentru 2005 a fost de 8,7% din PIB, dar va fi revizuita curand", a declarat Ionut Dumitru, analist economic in cadrul Raiffeisen Bank. Acesta a explicat ca avansul deficitului de cont curent in 2006 va fi determinat in principal de cresterea deficitului de balanta comerciala.

"Potrivit estimarilor noastre, deficitul balantei comerciale va atinge circa 11,2 miliarde euro. Pe de alta parte, datorita incetinirii cresterii transferurilor curente de la muncitorii romani aflati in strainatate, acestea nu vor mai diminua deficitul de cont curent atat de mult cat o faceau in ultimii ani", a precizat Ionut Dumitru.

Potrivit reprezentantului Raiffeisen Bank, anul acesta deficitul de cont curent ar putea fi acoperit cu investitii straine intr-o pondere destul de confortabila, adica in jur de 80%. Ne asteptam ca anul acesta investitiile straine directe sa depaseasca 8 miliarde euro. Situatia este ingrijoratoare din perspectiva anilor urmatori, cand ne putem astepta la o scadere a acoperirii deficitului de cont curent cu investitii straine directe.

Deficitul de cont curent va fi, in opinia noastra, cel mai mare pericol pentru cursul de schimb al monedei nationale daca va creste in viitor si/sau daca finantarea cu investitii straine directe a acestuia va scadea", a subliniat analistul Raiffeisen Bank.
Analistul Florian Libocor considera, de asemenea, ca deficitul de cont curent va depasi nivelul estimat initial de 8,7% din PIB, "insa doar la un nivel de 9-9,3% din PIB".
"Principalul argument in acest sens este faptul ca, in mod cert cresterea PIB va depasi estimarile initiale. Altfel, cresterea bazei de raportare, respectiv numitorul, va conduce la o diminuare a raportului deficit cont curent/PIB.

Se mai pot mentiona si elementele de noutate din ariile exporturi de bunuri, unde este vizibila o revenire, chiar daca inca usoara, si servicii - care in 2006 inregistreaza un sold pozitiv si in crestere timp de sase luni consecutiv, pentru prima data in ultimii patru ani si dupa un 2005 cu sold negativ constant si in crestere", a explicat Libocor.
In ceea ce priveste anul 2007, acesta considera ca este foarte posibil sa se produca o prima corectie a deficitului, respectiv o stagnare sau chiar o usoara reducere.

"Mizand pe mentinerea sau chiar accentuarea revenirii exportului de bunuri si extinderea soldului pozitiv al subpozitiei "servicii", cred ca este foarte probabil sa asistam la prima corectie a pozitiei externe deficitare", a motivat Florian Libocor.

Romania ar putea inregistra in 2006 un deficit de cont curent de 10% din PIB, iar in 2007 nivelul acestuia ar putea ajunge la 11-11,5% din PIB, a aratat presedintele Comisiei de Buget, Finante, Activitate Bancara si Piata de Capital din Senatul Romaniei, Varujan Vosganian. Acesta estimeaza ca in 2006 deficitul de cont curent va fi sustinut de investitii straine directe de circa opt miliarde euro.

"Depinde foarte mult cum se misca economia, cum vin investitiile straine directe si conteaza mult sa respectam independenta Bancii Centrale si s-o lasam sa-si faca programul de tintire a inflatiei", a afirmat Vosganian.

Romania Libera

Ultimele stiri pe BankNews.ro: