Banca Transilvania - Rezultatele financiare pe primul trimestru 2013
Data publicarii: Astazi, 02-05-2013 | Finante-Banci
Banca Transilvania a incheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 84,40 milioane lei.
"Rezultatele BT pe primul trimestru sunt conforme cu asteptarile noastre, fiind obtinute intr-un mediu economic care continua sa fie marcat de volatilitate pe plan local si european. Suntem concentrati pe optimizarea modelului nostru de business, iar obiectivele noastre pe anul in curs au in vedere cresterea veniturilor si a eficientei, precum si cresterea valorii si cotei noastre de piata” - declara Horia Ciorcila, Presedintele Consiliului de Administratie BT.
● Informatii financiare la 31.03.2013:
Profitul operational al Bancii Transilvania este de 176,09 milioane lei, mentinandu-se la acelasi nivel cu rezultatele trimestrului IV 2012. Profitul brut la sfarsitul primului trimestru este de 100,39 milioane lei, fata de 108,51 milioane lei, la 31.03.2012, perioada in care rezultatele financiare au cumulat efectele pozitive ale trecerii de la situatii financiare conforme cu Standardele Romanesti de Contabilitate la situatii financiare IFRS. Profitul net inregistrat la sfarsitul trimestrului I a ajuns la 84,40 milioane lei, in scadere usoara fata de aceeasi perioada din anul precedent, cand a fost de 91,82 milioane lei.
Veniturile operationale ale Bancii Transilvania totalizeaza 356,79 milioane lei, in ciuda miscarilor adverse ale cursului de schimb valutar si contextul economic influentat de criza.
Controlul atent al cheltuielilor operationale BT a avut ca rezultat o scadere de 4% a acestora, la 180,71 milioane lei, fata de 187,46 milioane lei, inregistrate in primul trimestru al anului trecut.
Cheltuielile nete cu provizioanele pentru active, alte datorii si angajamente de creditare au fost de 75,70 milioane lei, comparativ cu 83,88 milioane lei, cat a fost valoarea inregistrata in aceeasi perioada a anului precedent. In cadrul acestora, cheltuielile nete cu provizioanele din activitatea de creditare au fost de 78,16 milioane lei, comparativ cu 81,75 milioane lei, la finalul lunii martie 2012.
Interesul pentru mentinerea raportului cost / venit la un nivel acceptabil a continuat, acesta fiind de 50,65%, la 31 martie 2013.
Activele bilantiere ale Bancii Transilvania sunt, la sfarsitul lunii martie 2013, de 30.178,08 milioane lei, cu 2% mai mari fata de 31.12.2012. Cresterea a fost determinata in special de investitiile in active disponibile pentru vanzare, care s-au majorat cu 8% la 31.03.2013, ajungand la 7.067,26 milioane lei.
Portofoliul de credite al Bancii Transilvania este unul stabil, preponderent in lei, iar soldul total - incluzand creantele aferente - este de 17.653 milioane lei. 64,33% din creditele BT sunt acordate companiilor, iar 35,67%, persoanelor fizice. Creditele neperformante, cu restante mai mari de 90 de zile, reprezinta 11,92% din totalul portofoliului de credite al bancii.
Soldul provizioanelor din activitatea de creditare asigura un grad adecvat de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, de 108,34%. In sume absolute, soldul provizioanelor a crescut de la 2.111 milioane lei, la sfarsitul anului 2012, la 2.216 milioane lei, la 31 martie 2013.
In ceea ce priveste totalul resurselor atrase de la clientii Bancii Transilvania, acestea au crescut cu 3% fata de sfarsitul anului, soldul fiind 23.982 milioane lei. Si in 2013, BT a incurajat economisirea, prin dobanzi care asigura obtinerea unor randamente real pozitive de catre clienti.
Banca Transilvania are o lichiditate foarte buna, raportul credite/depozite mentinandu-se subunitar, la valoarea de 0,72. Solvabilitatea BT este, in continuare, la un nivel confortabil, de 12,20% - cu profitul inclus, respectiv de 11,75% - fara profit inclus.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile
- Piata hoteliera din Romania atinge un nou maxim, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele 3 decenii
- Banca Transilvania - rezultate financiare 2024
- Grupul BCR, rezultate 2024
- Banca Transilvania și OTP Bank România au devenit o singură bancă
- Studiu Deloitte: utilizarea inteligenței artificiale generative va dubla consumul de energie electrică al centrelor de date la nivel global până în 2030
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii