Nu e pace intre brokeri

Data publicarii: 30-10-2006
Dupa SSIF Broker, si societatea de servicii de investitii financiare HTI Valori Mobiliare a decis sa se retraga, de la 1 noiembrie, din Asociatia Brokerilor, aflam din Curierul National. Asociatia a fost acuzata de cele doua societati ca nu respecta principiul egalitatii intre membri. Brokerii au declarat ca in schimbul cotizatiei nu primesc nicio facilitate din partea Asociatiei Brokerilor. Societatile de brokeraj cer cotizatii anuale egale indiferent de cifra de afaceri.

Brokerii cer cotizatii egale

Totodata, firma de brokeraj precizeaza ca Asociatia Brokerilor nu respecta principiul egalitatii intre membri, pentru ca acestia dispun de un singur vot fiecare, dar nivelul cotizatiilor difera in functie de volumul activitatii. "Egalitatea intre membri presupune in acelasi timp egalitatea in drepturi cat si egalitatea in obligatii.

Este inadmisibil ca fiecare membru sa aiba dreptul egal la un un vot indiferent de activitatea desfasurata pe piata de capital, iar membrii care au activitate pe piata de capital sa fie obligati sa cotizeze incomparabil mai mult decat cei care nu au activitate mai deloc pe piata", a declarat Cristina Nicolescu, director general adjunct al HTI Valori Mobiliare. Aceasta a mai mentionat intr-un comunicat ca la drepturi egale intre membrii Asociatiei trebuie sa corespunda cotizatii egale.

SSIF Broker, prima societate care si-a anuntat intentia de a parasi Asociatia Brokerilor, are aceleasi obiectii la adresa Asociatiei. "O societate cu o cifra de afaceri mare trebuie sa plateasca un comision de sute de mii de euro, in timp ce societatile care nu au tranzactii platesc mai putin de 10.000 de euro.

Si, mai mult decat atat, in schimbul acestei cotizatii nu primim nicio facilitate din partea Asociatiei Brokerilor", a declarat Petru Prunea, presedintele Consiliului de Administratie al singurei societati de brokeraj listate la Bursa. Conform acestuia, la cifra de afaceri de anul trecut, in valoare de 8,98 milioane de lei, cotizatia anuala a fost de 600 de milioane de lei. Asociatia Brokerilor opreste, anual, o cotizatie calculata in functie de cifra de afaceri a fiecarui membru.

Dan Paul - acuzat ca nu se ocupa de interesele brokerilor

Cele doua societati au apreciat ca Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor, lanseaza atacuri catre diversi membri ai organizatiei, in loc sa-i reprezinte si sa se ocupe de interesul general al comunitatii brokerilor. HTI Valori Mobiliare si SSIF Broker considera neadecvate atacurile presedintelui Asociatiei Brokerilor.

"Asociatia Brokerilor a fost intotdeauna preocupata de promovarea in randul comunitatii a unei conduite oneste, a profesionalismului si respectului fata de ceilalti membri si fata de investitori", a declarat Dan Paul, presedintele Asociatiei.

La sfarsitul anului trecut, societatea de servicii de investitii financiare ocupa locul sase in topul brokerilor de la Bursa de Valori Bucuresti, cu o cota de piata de 4,22%, in timp ce SSIF HTI Valori Mobiliare se plasa pe locul 15, cu un procent de 2,24% piata. In primele noua luni ale acestui an, SSIF Broker a inregistrat tranzactii in valoare de 686,43 milioane de lei, plasandu-se tot pe locul sase, in timp ce HTI Valori Mobiliare a ajuns pe locul 22, la un rulaj total de 191,77 milioane de lei.

Pe primul loc in top s-au plasat ING Securities, cu tranzactii in valoare de 1,37 miliarde de lei, urmata de SSIF Intercapital Invest, care a efectuat tranzactii la Bursa de Valori Bucuresti, in valoare de 1,35 miliarde de lei.

Curierul National

Ultimele stiri pe BankNews.ro: