Zapp: ANRC sprijina duopolul pe piata de telefonie mobila
Data publicarii: 27-10-2006Initiativa de saptamana trecuta vine dupa ce ANRC a impus in aceasta vara reducerea tarifelor de interconectare pentru cei doi operatori dominanti pe piata telefoniei mobile, care sunt obligati sa le micsoreze gradual, cu 11,3% in fiecare din cele patru etape, de la 1 septembrie 2006 pana la 1 ianuarie 2009.
Nivelul la care vor ajunge tarifele la finele acestei perioade este de 5,03 eurocenti pe minut, fata de 8,31 eurocenti pe minut in luna iulie, si corespunde costurilor eficiente, permitand totodata recuperarea investitiilor cu o marja rezonabila de rentabilitate, potrivit datelot ANRC.
"Propunerea ANRC este neprofesionala si sfideaza orice reguli de protejare a investitiilor prin conturarea unui cadru de reglementare imprevizibil pentru toti jucatorii de pe piata. Zapp nu-si poate explica cum astfel de masuri cu impact semnificativ pot fi modificate imediat dupa adoptare. Este anormal ca, odata ce o decizie este luata cu intarzieri de ani de zile, ANRC sa isi schimbe pozitia la numai cateva saptamani dupa ce a fost adoptata in mod oficial, mai ales cand obiectul acesteia are un impact semnificativ asupra planurilor de afaceri ale operatorilor si, in consecinta, asupra utilizatorilor finali", se arata intr-o pozitie oficiala a operatorului Zapp, remisa redactiei NewsIn.
Reprezentantii autoritatii de reglementare au explicat in repetate randuri ca decizia de a intarzia cu un an reduderea tarifelor de interconectare pentru operatorii dominanti este efectul unor intarzieri in reducerea acestor tarife la nivel european.
In lipsa unei armonizari, operatorii romani ar fi pusi in situatia de a subventiona operatorii straini, prin practicarea unor tarife mai mici decat media europeana, iar amanarea cu un an nu inseamna in nici un caz anularea acestei reduceri, au mai precizat reprezentantii institutiei.
Reprezentantii Zapp considera nefondat argumentul autoritatii de reglementare care leaga amanarea reducerii tarifelor de interconectare cu anumite intarzieri la nivel comunitar, se mai arata in comunicatul companiei.
"ANRC sustine ca tarifele de interconectare sunt mai mari decat in cele mai multe (dar nu in toate) dintre tarile europene. Aceste sustineri nu sunt fondate deoarece tarifele platite de utilizatorii finali din alte tari sunt mai mari, ceea ce face ca pe acele piete competitia sa nu fie distorsionata. Principalul motiv pentru care in Romania avem in continuare un duopol foarte puternic, cu aproximativ 95% cota de piata, este ca cei doi operatori GSM practica tarife foarte mici pentru abonatii proprii concomitent cu practicarea unor tarife de intreconectare foarte mari pentru ceilalti operatori si implicit pentru abonatii acestora" se mai arata in comunicatul Zapp.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman