Liviu Voinea: Contributiile de asigurari sociale vor fi reduse in 2014
Data publicarii: 31-01-2013 | HR/Cariere
Contributiile de asigurari sociale /CAS/ vor fi reduse in anul 2014, a declarat miercuri ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, la dezbaterile generale pe marginea bugetului pe anul 2013, in comisiile parlamentare de buget-finante.
"Nu toate masurile din programul de guvernare au putut fi trecute in bugetul pe 2013. Programul de guvernare prevede masuri pentru orizontul 2013-2016. Masurile care nu au fost trecute acum vor fi trecute in bugetele anilor urmatori si vor constitui o prioritate incepand cu reducerea CAS pentru bugetul pe 2014. Lucrurile trebuie facute gradual. Reparam nedreptatile la salarii, la pensii, crestem salariul minim - asta se poate face in 2013. In 2014 vom prioritiza alte obiective din programul de guvernare", a spus Voinea.
Miercuri dimineata, secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Dan Manolescu, a aratat ca institutia va incepe in perioada urmatoare o analiza pentru reducerea cotelor de contributii de asigurari sociale (CAS).
'Lucrurile pentru 2013 sunt asezate, avem un buget construit pe cotele actuale. Nu cred ca este bine sa schimbam CAS in timpul anului, ci incepand cu un an fiscal nou', a spus oficialul MFP.
Manolescu a aratat ca in 2013 se va realiza o analiza complexa a sistemului de asigurari sociale pentru a determina zonele in care CAS-urile trebuie ,,reasezate'.
'Asa cum este stabilit in acest moment, sistemul de asigurari sociale lasa posibilitati de migrare dintr-o zona de taxare in alta. Activitatile independente, drepturile de autor, microintreprinderile sunt vehicule prin care se migreaza din zona de taxare a unui venit ca salariu. CAS-urile trebuie reasezate pe baze care sa descurajeze aceste migrari', a mai spus secretarul de stat.
Pe de alta parte, seful Misiunii Fondului Monetar International /FMI/, Erik de Vrijer, a aratat, marti, intr-un interviu acordat AGERPRES, ca reducerea contributiilor de asigurari sociale /CAS/ este un subiect complicat iar Fondul Monetar International /FMI/ are nevoie de timp pentru a analiza efectele unei astfel de masuri.
Oricum, sustine oficialul FMI, o astfel de masura ar trebui sa astepte reluarea cresterii economice si rezolvarea unor probleme existente pe piata muncii din Romania, cum ar fi rata de ocupare foarte scazuta a populatiei.
'Sunt probleme pe piata muncii care au nevoie de mai multa interventie si care trebuie sa astepte cresterea economiei pentru a fi abordate. Ma gandesc, in particular, la rata scazuta de ocupare a populatiei. In acest context, Guvernul a actualizat planul national de ocupare, cu accent pe facilitatile de formare profesionala, pe ucenicie, credem ca este un pas bun pentru ajuta tinerii sa gaseasca un job pe piata muncii. Am cazut de acord ca vom analiza reducerea CAS si ceea ce trebuie facut pentru a ajuta la crearea de noi locuri de munca in anii urmatori. Avem nevoie de timp pentru a analiza acest lucru. Este un subiect complicat pentru ca, daca reduci CAS-urile la angajator, care sunt relativ ridicate, cum gasesti resurse sa finantezi sistemul de pensii sau de sanatate, sa platesti indemnizatiile de somaj?', a spus de Vrijer.
Seful Misiunii FMI a subliniat ca este important sa nu existe disfunctionalitati in sistemul de protectie sociala si in finantarea sistemului de sanatate.
FMI va analiza daca pot fi eliminate anumite exceptari de la plata CAS, daca se poate largi baza de taxare sau daca va fi nevoie de compensare prin alte venituri bugetare.
'Suntem in favoarea unor taxe care nu au efecte negative pentru munca sau investitii - poate taxele de proprietate sau accizele', a mai spus seful Misiunii FMI, referitor la taxele care ar putea compensa o reducere a CAS.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani