Programele europene dau impuls finantarilor agricole
Data publicarii: 23-01-2013 | Finante-Banci
Finantarile agricole se numara printre putinele domenii in care business-ul bancar a crescut anul trecut, impulsul fiind dat de programele de finantare cu fonduri europene.
Interes pentru PNDR
Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) si finantarea activitatii curente au atras in 2012 cele mai mari sume. Fata de alti ani, insa, fermierii au fost cu mult mai atenti, poate chiar reticenti vis-a-vis de apelarea la credite.
La CEC Bank, de exemplu, "cele mai accesate produse de catre persoanele juridice au fost liniile de credit revolving, urmate de cele acordate in baza programelor nationale de dezvoltare a agriculturii, creditele pentru accesarea de fonduri europene si creditele de refinantare”, sustin reprezentantii bancii.
O dovada a interesului agricultorilor romani pentru PNDR este si nivelul finantarilor acordate de UniCredit Țiriac. De altfel, valoarea proiectelor eligibile aprobate din 2009 pana in pezent s-a ridicat la nu mai putin de circa 150 de milioane de euro. Cele mai multe finantari s-au indreptat spre masurile 121, "Modernizarea exploatatiilor agricole” si 123 "Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”. Valoarea medie a proiectelor pentru care banca a aprobat finantari pe acest program a fost de 700.000 de euro.
Desi finantarile agricole au avut un parcurs bun in 2012, criza continua sa se faca simtita, motiv pentru care si apetitul investitional al fermierilor a fost mai redus raport la anii anteriori. "Remarcam ca se accentueaza orientarea fermierilor spre credite de finantare a activitatii curente, in paralel cu o prudenta semnificativ mai mare decat in anii precedenti in ceea ce priveste apetitul investitional (exceptie facand, desigur, proiectele cofinantate din fonduri structurale)”, spune Adrian Lisandru, director comercial persoane juridice, BRD-Groupe Societe Generale.
Blocaje in accesarea fondurilor
Lipsa de garantii, dar si dimensiunile reduse ale fermelor, care nu au de multe ori capacitatea de a sustine un credit, sunt principalele motive care determina bancile sa respinga solicitarile de finantare, potrivit reprezentatilor acestora. "Garantarea creditelor acordate in agricultura continua, in anumite situatii, sa reprezinte o provocare”, afirma oficialii CEC Bank.
Majoritatea bancilor au incheiat parteneriate cu Fondul de Garantare a Creditului Rural si Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, in baza carora pot fi accesate garantii de pana la 80% din valoarea facilitatii de credit, in completarea garantiilor proprii. Cu toate acestea mai sunt blocaje in sistemul de asigurare.
"Sistemul de asigurari este deficitar la capitolul decontare (perioade mari pana la incasarea sumelor din despagubiri), ceea ce conduce la blocaje financiare pentru societati si implicit la dificultati in accesarea altor finantari”, explica reprezentantii CEC Bank.
O alta problema care determina respingerea dosarelor de finantare este capacitatea financiara redusa a celor care solicita creditele, si care pune sub semnul intrebarii posibilitatea de rambursare a banilor, afirma oficialii UniCredit Țiriac.
Aceeasi cauza a fost invocata si de reprezentantii BRD SocGen. Acestia au explicat ca una din cauzele de respingere a dosarelor de finantare este "structura financiara modesta si stadiul actual al fermelor din Romania, care se afla, majoritatea, la inceputurile unui proces evolutiv de asezare pe principii comerciale. Este de remarcat insa trendul pozitiv al ultimilor ani, in care s-au intensificat comasarea loturilor si extinderea suprafetelor cultivate”, explica Adrian Lisandru, de la BRD.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cushman & Wakefield Echinox a asistat Kinstellar pe parcursul întregului proces de relocare a biroului în Globalworth Tower
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des