Romanii pot tranzactiona online la Bursa din Sofia
Data publicarii: 24-10-2006Serviciul Startrade oferit de Vanguard a fost extins, in varianta Stratrade BG si poate fi accesat de toti investitorii care vor sa valorifice oportunitatile oferite de companiile listate la Bursa din Sofia.
Pentru a accesa serviciul Stratrdae BG, clientul trebuie sa depuna o suma minima de deschidere de cont de 10.000 lei (sau in euro, la cursul oficial leu/euro). Aceasta suma poate fi folosita de client pentru tranzactionare si va fi inregistrata in contul clientului in echivalent leva (moneda bulgareasca), folosind ratele de schimb practicate de bancile parterener ale Vanguard prin care se efectueaza schimburile valutare.
"StartradeBG pastreaza caracteristicile celorlalte servicii de tranzactionare online Vanguard si ofera utilizatorilor sai posibilitatea de a vizualiza cotatiile in timp real furnizate de Bursa din Sofia", au declarat reprezentantii Vanguard.
Clientii trebuie sa incheie un contract de prestari de servicii de investitii financiare prin sistemul de tranzactionare prin internet Startrade BG pentru a deschide un cont prin care sa efectueze tranzactii cu actiuni sau obligatiuni la Bursa din Sofia.
Vanguard preia si executa ordinele si instructiunile transmise online de clienti pentru vanzarea sau cumpararea valorilor mobiliare listate pe pietele reglementate sau tranzactionate pe sistemele alternative de tranzactionare, precum si prin mecanisme de negociere extrabursiera. In baza serviciului Startrade, clientii pot primi rapoarte din partea Vanguard, inclusiv pentru confirmarea preluarii sau anularii ordinelor de tranzactionare sau a instructiunilor de transfer a banilor in contul intermediarului. Clientii au acces in timp real la informatiile electronice legate de situatia contului deschis pe Startrade BG.
Transferurile de actiuni in/din contul clientului se vor face in timp real. Practic, clientul intra in posesia actiunilor cumparate dupa trei zile de la data tranzactiei prin normele impuse prin lege .
Comisionul de tranzactionare difera in functie de valoarea rulajului pe o perioada de sase luni. Cel mai mic comision, de 0,6%, se va plati pentru tranzactii in valoare de peste 800.000 leiPentru sume cuprinse intre 400.000 si 800.000 lei se plateste comision de 0,7%, pentru un rulaj intre 200.000 si 400.000 se plateste 0,8%, iar pentru tranzactii sub 200.000 lei se va percepe 1%. Pentru a avea acces la cotatii in timp real, clientii trebuie sa achite o taxa de acces de 7 leva, care se adauga comisioanelor de tranzactionare. Taxele pentru transferul sumelor in strainatate sunt, promotional, suportate de Vanguard, pentru transferul unor sume mai mari de 2000 leva.
Prin Startrade BG, clientii pot tranzactiona minimum o actiune. Pasul de cotare este de 0,01 leva, iar limita maxima de variatie a pretului valorilor mobiliare intr-o zi de tranzactionare este de +/- 15% fata de cotatia de deschidere pe piata bursiera oficiala (Official Market) in segmentele A, B si C, respectiv de +/- 30% pe piata neoficiala. (Unofficial Market).
Suspendarea contului poate avea loc la cererea clientului sau in cazul in care la sfarsitul unei luni calendaristice soldul din cont este mai mic decat valoarea taxelor minime percepute de Vanguard (respectiv 20 leva) si diferenta nu este acoperita in termen de cinci zile lucratoare de la notificarea ei ca "datorie" catre Vanguard.
Impozitul platit pentru veniturile din tranzactiile la Bursa din Sofia se platesc in Romania, cota de impunere fiind de 16% pentru titlurile de valoare detinute mai putin de un an, respectiv 1% pentru titlurile de valoare detinute mai mult de un an. La sfarsitul fiecarui an calendaristic, Vanguard pune la dispozitia fiecarui client situatia neta a castigurilor sau pierderilor din tranzactiile de pe Bursa din Sofia, care vor fi preluate de clienti pentru completarea Declartiei speciale de venit care trebuie depusa la administratia financiara din Romania pentru calculul impozitului.
In calculul sumelor datorate de clienti se va tine cont de cursul de schimb oficial al levei fata de euro, care este fix si are valoarea de 1,9558, au mai anuntat oficialii Vanguard.
Serviciul Stratrade a fost lansat in Romania in 1999 si este accesibil pentru toate tranzactiile online cu actiuni si obligatiuni de la Bursa de Valori Bucuresti pentru sume mai mari de 2.000 lei. In prezent serviciul Strattrade are peste 1.400 de clienti activi, care aloca zilnic, in medie, trei ore pentru investitii financiare online, potrivit datelor Vanguard.
Vanguard este una dintre primele companii de brokeraj din Romania si a fost autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare in 1994. Compania ofera servicii integrate de informare si tranzactionare pentru toate tipurile de instrumente financiare, avand cea mai mare cota de piata, de peste 25%, pe segmentul instrumentelor derivate tranzactionate pana acum doar la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri din Sibiu.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani