NATO sprijina desfasurarea sistemului de rachete Patriot in Turcia
Data publicarii: 05-12-2012 | International
NATO a anuntat marti ca va desfasura sistemul de rachete sol-aer Patriot in apropierea frontierei de sud a Turciei, punand in siguranta apararea impotriva amenintarii atacurilor transfrontaliere si aducand Statele Unite si pe aliatii lor mai aproape de razboiul civil ce face ravagii intre rebelii sirieni si regimul presedintelui Bashar al-Assad, relateaza intr-un amplu comentariu agentia Associated Press.
Cei 28 de membri ai aliantei au decis sa limiteze utilizarea de rachete Patriot numai in scopul de aparare contra tirurilor de obuze trase din Siria, care pana acum au ucis cinci turci. Dar anuntul pare a fi de asemenea un mesaj pentru regimul Assad intr-un moment cand Washingtonul si alte guverne se tem ca el si-ar pregati depozitele de arme chimice pentru o posibila utilizare, noteaza AP.
"Suntem alaturi de Turcia, intr-un spirit puternic de solidaritate", a declarat reporterilor secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. "Pentru oricine care ar vrea sa atace Turcia, noi spunem +Nici sa nu va ganditi la asa ceva!+'', a subliniat el.
Fogh Rasmussen a subliniat de asemenea ca desfasurarea sistemelor Patriot - ce includ rachete, radare si alte elemente - in niciun caz nu vine in sprijinul unei zone de interdictie aeriana asupra unor parti ale Siriei si nici nu va ajuta vreo operatiune ofensiva impotriva acestui stat arab.
Dar decizia de a desfasura sistemele Patriot aduc Statele Unite si pe partenerii lor europeni mai aproape de razboi, cu posibilitatea ca arme si echipamente de lupta fabricate de Statele Unite si folosite de alianta sa fie utilizate pentru prima data impotriva regimului Assad, mai noteaza AP.
Oficiali afirma ca rachetele Patriot vor fi programate astfel incat sa poata intercepta doar arme siriene ce intra in spatiul aerian turc. Ele nu au voie sa patrunda preventiv pe teritoriul sirian. Acest lucru inseamna ca ele nu ar avea niciun efect imediat asupra oricarei ofensive guvernamentale - chimica sau conventionala - care raman strict in interiorul granitelor nationale siriene.
Cu toate acestea, Fogh Rasmussen a insistat ca armele ar putea ajuta la dezescaladarea tensiunilor de-a lungul unei frontiere peste care zeci de mii de refugiati sirieni au fugit si care a devenit un punct de tranzit critic pentru arme de contrabanda destinate rebelilor ce lupta pentru a-l rasturna pe Assad.
Se asteapta ca Germania si Olanda sa furnizeze Turciei cateva baterii din cea mai recenta versiune PAC-3 din cadrul sistemelor de aparare aeriana Patriot fabricate de Statele Unite, optimizate pentru a intercepta rachetele ce intra intr-un anumit spatiu aerian. Statele Unite, cel mai probabil, vor umple eventualele lacune prin trimiterea unor stocuri in Europa. Dar detaliile exacte ale desfasurarii si numarul de baterii raman inca sa fie stabilite de Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord /NATO/. O echipa comuna studiaza posibile situri in Turcia si parlamentele din Germania si Olanda trebuie sa aprobe atunci modificarea unor articole de lege si posibila implicare a mai multor sute de soldati. Este neclar daca vreun soldat american ar trebui desfasurat.
Datorita complexitatii si dimensiunii bateriilor Patriot - inclusiv radarele lor, centrele de comanda si control, de comunicatii si serviciile de suport - ele nu pot fi trimise rapid pe calea aerului in Turcia si vor trebui probabil transportate pe mare, afirma oficiali ai aliantei. Ele probabil ca nu vor sosi in Turcia pentru inca o luna, prezic ei.
NATO, ca si Statele Unite, nu vrea sa fie atrasa in conflictul sirian. Washingtonul a refuzat propuneri de interdictie aeriana asupra unor zone din Siria sau sa furnizeze sprijin militar rebelilor sirieni, temandu-se sa nu faca acest conflict si mai violent dupa 21 de luni in care peste 40.000 de persoane au murit.
Washingtonul citeaza de asemenea riscul ca extremisti din randul rebelilor sa puna mana pe arme pe care le-ar putea folosi mai tarziu contra unor aliati ai SUA cum ar fi Israelul, aminteste AP.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani
- Stefanini Group îl numește pe Farlei Kothe în funcția de CEO pentru America de Nord, EMEA și APAC
- Punct de vedere EY România: Utilizarea Inteligenței Artificiale de către autoritățile fiscale: avantaje, riscuri și provocări
- OMV Petrom finalizează tranzacția cu Jantzen Renewables pentru achiziționarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Libra Internet Bank finanțează cu 7,5 milioane de euro construcția unui parc fotovoltaic de 23,1 MW în Teleorman
- Revolut anunță actualizarea IBAN-urilor locale și operaționalizarea sucursalei românești
- Schneider Electric colaborează cu GR3N pentru reciclarea plasticului și promovarea circularității în industria chimică
- NewCold intra in Romania prin achizitia unui teren de 9 hectare in nordul Bucurestiului