Criza in negocierile privind bugetul UE pe 2013
Data publicarii: 14-11-2012 | International
Negocierile dificile asupra bugetului Uniunii Europene pentru anul 2013 pareau marti sortite esecului, dupa retragerea Parlamentului European, iar o criza pare acum inevitabila, cu o saptamana inaintea summitului liderilor europeni privind cadrul financiar multianual 2014-2020, relateaza AFP.
"Parlamentul European nu poate continua negocierile privind bugetul pentru anul 2013 in contextul imposibilitatii actuale in care se afla Consiliul (de ministri al UE) de a rezolva problemele restante din 2012", a anuntat presedintele Comisiei pentru buget a PE, francezul Alain Lamassoure, intr-un comunicat publicat cu trei ore inainte de inceputul reuniunii.
Presedintia cipriota a Consiliului UE a incercat sa salveze reuniunea. "Perioada de conciliere (cu Parlamentul European) se incheie la miezul noptii", a precizat Nikos Christodoulides, purtatorul de cuvant al presedintiei. "Cautam mijloacele de a readuce Parlamentul European la masa negocierilor", a dat el asigurari.
Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a confirmat totusi ca legislativul comunitar nu va participa la reuniune si a spus ca statele membre sunt responsabile de acest esec in cadrul unei reuniuni la PE cu liderii celor 15 state UE membre ale grupului 'Prietenii coeziunii'.
Responsabilii europeni dau asigurari ca aceste negocieri 'nu au nicio legatura' cu cele prevazute pentru perioada 2014-2020, care va fi obiectul unui summit al liderilor europeni convocat la Bruxelles pentru 22 si 23 noiembrie.
Insa un esec al negocierilor prevazute pentru marti seara risca sa otraveasca negocierilor privind bugetul multianual. Situatia ingrijoreaza statele din grupul 'Prietenii coeziunii' - Polonia, Portugalia, Bulgaria, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Letonia, Malta, Cipru, Cehia, Romania, Slovacia, Slovenia si Spania -, care sunt toate beneficiare nete ale bugetului european.
Grupul incearca sa apere sumele alocate fiecarei tari pentru a cofinanta proiecte de infrastructura si de instruire in regiuni ale UE mai putin dezvoltate.
Politicile pentru coeziune reprezinta a doua anvelopa bugetara a UE dupa Politica Agricola Comuna, cu 47,1 miliarde de euro in 2011.
Negocierile privind bugetul pe 2013 sunt blocate asupra mijloacelor de a acoperi o gaura de aproape noua miliarde de euro pentru a finanta mai multe programe, printre care si bursele studentilor Erasmus.
Opt din cele 12 state contributoare nete - Franta, Germania, Marea Britanie, Olanda, Finlanda, Austria, Suedia si Danemarca - au cerut Comisiei sa gaseasca acesti bani in liniile de credite necheltuite inca.
Aflat sub presiune, comisarul european pentru buget, Janusz Lewandowski, a amanat in 2013 plata unor facturi 'care fac obiectul unei anchete' pentru o suma de 1,4 miliarde de euro.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile