SCANDALUL RETELEI BANCHERILOR ajunge la varful politicii. DECLARATII incriminatoare
Data publicarii: 08-11-2012 | Finante-Banci
"Am fost pus de alti functionari ai statului, care s-au folosit de mine, senatori, ministri, presedinti m-au folosit", declara Mihai Stan, seful retelei bancherilor.
Liderul gruparii de fraudare a bancilor, Mihai Stan, reprezinta un pericol social concret, iar arestarea acestuia s-a decis pe baza numarului mare al pagubitilor, de faptele grupului condus de acesta, a prejudiciului mare produs si a duratei mari de timp de operativitate.
Tribunalul Bucuresti a dat, miercuri, publicitatii motivarea deciziei prin care s-a decis arestarea preventiva, pentru 29 de zile, a unuia dintre liderii gruparii care se ocupa cu fraudele bancare, Mihai Stan.
Potrivit documentului, obtinut de MEDIAFAX, Mihai Stan reprezinta pericol social concret si in cazul acestuia se impune arestarea preventiva din cauza gravitatii faptelor comise de Stan si de gruparea condusa de acesta.
"In speta, se constata ca inculpatul este cercetat pentru infractiuni ce prezinta un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezulta nu numai din limitele mari de pedeapsa stabilite de legiuitor, ci si din modalitatile si imprejurarile concrete de savarsire, respectiv in grup organizat cu un numar mare de persoane participante, multe acte materiale repetate, aproximativ 30 de acte materiale, durata in timp a activitatii infractionale, numarul mare al partilor vatamate, din mijloacele folosite de inculpat, respectiv falsuri in inscrisuri oficiale si in inscrisuri sub semnatura privata, falsul privind identitatea, din urmarile produse, respectiv o paguba de aproximativ patru milioane de euro sau care s-ar fi putut produce, respectiv o paguba de peste 18 milioane de euro", se arata in motivarea judecatorului.
Tribunalul considera ca infractiunile pentru care este cercetat Mihai Stan, prin gravitatea deosebita si prin reactia publicului, "creeaza o stare de neliniste capabila sa justifice arestarea preventiva".
Pe de alta parte, noteaza judecatorul in motivare, "chiar daca unele din circumstantele personale sunt favorabile inculpatului (…), instanta apreciaza ca la acest moment procesual se impune a da prevalenta imprejurarilor obiective in care se presupune ca a fost comisa fapta, intrucat, prin ele insele, circumstantele personale nu pot contrabalansa gravitatea concreta a faptelor si urmarile produse, incat sa duca la concluzia inexistentei pericolului concret pentru ordinea publica".
Totodata, se arata in documentul citat, se are in vedere si rezonanta sociala actuala a faptelor de care este acuzat Stan Mihai, in conditiile cresterii frecventei infractiunilor de aceasta natura si intensificarii eforturilor de combatere a acestora.
Mihai Stan, unul din liderii gruparii de fraudare a bancilor, a fost arestat, sambata, de catre un complet de judecata al Tribunalului Capitalei, alte 16 persoane fiind incarcerate pentru implicare in reteaua de inselaciuni ale unitatilor bancare.
Lider al gruparii de fraudare a bancilor, Mihai Stan, a incercat sa obtina ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societati, Ancuta SRL, Alram Servinvest si Eurotrading SRL, in baza unor documente si declaratii false, potrivit DIICOT.
Mihai Stan este acuzat ca in perioada 2010-2012 i-a determinat pe reprezentantii celor trei societati comerciale "sa prezinte si sa foloseasca documente si declaratii false fata de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, in scopul obtinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatii Europene (pntru partea de finantare de 90 la suta din fonduri europene)", precum si fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finantare de zece la suta.
Totodata, Mihai Stan ar folosit in raport de bancile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank si Garanti Bank, inscrisuri sub semnatura privata (situatii financiare si bilanturi contabile) si inscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscala si acte de identitate), "in scopul producerii de consecinte juridice cu ocazia negocierii, incheierii si executarii unor contracte de creditare cu unitati bancre din Romania", arata DIICOT.
Mihai Stan i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piturca, Marin Tudoroiu, Mihai Toma, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci si Marian Sava sa foloseasca in raport cu bancile comerciale acte false.
Mihai Stan se prezenta la banci sub identitati false, depunand copii dupa acte de identitate cu fotografia lui, insa datele corespundeau altei persoane.
Din cauza complexitatii dosarului, zece persoane sunt anchetate la Calarasi pentru fraude de 15 milioane de euro, iar alte 38 sunt cercetate la Bucuresti pentru o inselaciune de sapte milioane de euro, dintre acestea 25 fiind retinute in Capitala de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Orgnizata si Terorism (DIICOT).
Sambata, un complet al Tribunalului Calarasi a emis mandate de arestare preventiva, pentru 29 de zile, pe numele lui Adrian Ruse, Dorel Cristescu, George Radu, Florian Rasuceanu, Niculina Tanase, Victor Fotache, Adrian Botev, Ionel Matei, Florian Lazar si Nicolae Moga, acestia fiind acuzati ca ar fi beneficiat de credite bancare cu acte false ca persoane fizice sau juridice.
Decizia instantei nu este definitiva, ea putand fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti de catre avocatii celor zece arestati preventiv.
Pe de alta parte, Mihai Stan - care nu fusese gasit la domiciliu cand i-a fost perchezitionata locuinta miercuri - a fost audiat si retinut vineri de procurorii DIICOT, pentru obtinere sau tentativa de obtinere ilicita de credite bancare.
Un complet de judecata al Tribunalului Bucuresti a decis, sambata, arestarea preventiva a lui Stan, instanta admitand astfel propunerea procurorilor.
Separat, un alt complet de judecata sesizat, vineri, de catre DIICOT cu o cerere de arestare preventiva a altor 24 de persoane implicate in fraude bancare, dintre acestea 16 fiind incarcerate, celelalte fiind cercetate in stare de libertate.
Invinuitii din dosarul fraudelor bancare sunt acuzati ca ar fi obtinut, in mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finantarea unor proiecte de achizitii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de catre liderii gruparii, potrivit Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT).
Activitatea infractionala a fost sprijinita, au aratat procurorii, de catre invinuitii Aurel Saramet, avand calitatea de director al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepresedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Catalin Ionut Rosu si Andrei Atanasiu, angajati in cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, si Florian Dragos Diaconescu.
"Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Bucuresti si Biroul Teritorial Calarasi, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Bucuresti au procedat la destructurarea unui grup infractional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat in savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave si spalarea banilor. In acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un numar de 50 de perchezitii domiciliare la locuintele invinuitilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucuresti si judetele Ilfov, Calarasi si Giurgiu", se arata intr-un comunicat de miercuri al Directiei.
Potrivit sursei citate, in perioada 2010-2012, membrii grupului infractional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substantiale prin fraude bancare, respectiv obtinerea sau incercarea de a obtine un numar de 40 de credite de la 16 unitati bancare de pe teritoriul Romaniei, prin utilizarea unor documente falsificate.
Aurel Saramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, este cercetat in libertate, la fel si vicepresedintele BRD, Alexandru Claudiu Cercel-Duca.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024
- Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european
- Revolut lanseaza versiunea 5 a aplicatiei B2B, Revolut Business
- 500.000 de lei pentru proiecte de rezilienta climatica prin Platforma de mediu pentru Bucuresti, in parteneriat cu Orange Romania
- Studiu Deloitte: succesul organizațiilor din România depinde de adaptarea liderilor la piața muncii
- Deloitte Romania a asistat OMV Petrom in achizitionarea mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice
- Studiu Deloitte: sapte din zece multinationale se asteapta la inmultirea obligatiilor de raportare fiscala, ca urmare a reglementarilor din ultimii ani
- Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani